Iartă-mă, Domnul meu, pentru că iarăși încerc prin propriile puteri să-mi croiesc un drum,
și nu mă las călăuzită de Tine.
Și ajung din nou în același punct în care mă văd depășită
și rămân ațintită asupra mea.
Domnul meu, Tu imi ridici ochii de la propria-mi fiinta pentru a Te vedea;
privesc in jur si vad lucrarea mainilor Tale.
Prea mult am privit la mine și la neputința mea.
Iartă-mă, Doamne, pentru că m-am complăcut în starea în care mă găseam.
Tu, Doamne, mă întărești, mă sfințești și îmi dai o direcție.
Ghetarul plutitor
Cum deja v-am obisnuit, imi place sa fac analogii, comparatii sa folosesc elemente ajutatoare pentru a ma face inteleasa. In seara aceasta mi-a venit in minte o imagine care ar putea explica foarte bine predestinarea, alegerea lui Dumnezeu si liberul arbitru. Imi amintesc ca acum cativa ani am adoptat o idee, cu care am fost de acord si pe care am tot folosit-o pentru a explica cum vointa noastra este circumscrisa vointei lui Dumnezeu. Mai tarziu am explicat acest fapt spunand ca e ca o usa pe care la intrare este afisata frumos invitatia ”intra”, iar pe partea cealalta a usii, cei care intra vad scris ”ai intrat pentru ca ai fost ales”. Acum nu mi se mai pare atat de potrivita, cum nu mi se pare potrivita nici imaginea cadoului pe care Dumnezeu ti-l ofera si pe care tu il poti refuza.
Fac o paranteza pentru ca mi-am amintit de un cantec din copilarie, trist, care acum nu mi se mai pare biblic. ”Isuse, vesnic calator” incepea cantarea si reda o intamplare trista in care omul auzea bataia Domnului Isus la usa inimii lui. Cantarea mi se parea atat de trista, ca imi venea sa plang, si nu intelegeam, copil fiind de ce nu ii deschide usa. Intristarea era cauzata nu de faptul ca omul a deschis usa prea tarziu, ci ca Domnul Isus plecase si pentru ca nu fusese primit inauntru. Ei bine, ma gandesc la providenta lui Dumnezeu, predestinarea si lucrarea Lui in noi ca la un aisberg (iceberg), avand o parte vizibila si una ascunsa, pe care ca s-o vezi trebuie sa te cufunzi. Sunt unii care vad doar partea de la suprafata, si nu vad ca partea nevazuta este cea care da directia.
Tin sa precizez ca varful icebergului nu reprezinta ceea ce facem noi neaparat, ci ceea ce face Dumnezeu in noi si vedem, iar in adanc este lucrarea pe care nu o vedem imediat, dorinta pe care Dumnezeu o pune in noi, credinta, ca dar, si Duhul Sfant ca sa intelegem lucrurile Lui. Nu spun ca este cel mai bun exemplu, insa asta mi-a venit acum in minte pentru a explica ceea ce vad. Nu cred ca este cel mai bun exemplu, au fost atatia oameni mari inaintea mea care au meditat la aceste lucruri, si care au incercat sa explice si au facut-o mult mai bine decat mine.
Doresc ca si in anul care urmeaza El sa continue sa ni se descopere si noi ”sa cunoasteam, sa cautam sa cunoastem pe Domnul! Caci El se iveste ca zorile diminetii, si va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primavara, care uda pamantul!” Osea 6:3
Fac o paranteza pentru ca mi-am amintit de un cantec din copilarie, trist, care acum nu mi se mai pare biblic. ”Isuse, vesnic calator” incepea cantarea si reda o intamplare trista in care omul auzea bataia Domnului Isus la usa inimii lui. Cantarea mi se parea atat de trista, ca imi venea sa plang, si nu intelegeam, copil fiind de ce nu ii deschide usa. Intristarea era cauzata nu de faptul ca omul a deschis usa prea tarziu, ci ca Domnul Isus plecase si pentru ca nu fusese primit inauntru. Ei bine, ma gandesc la providenta lui Dumnezeu, predestinarea si lucrarea Lui in noi ca la un aisberg (iceberg), avand o parte vizibila si una ascunsa, pe care ca s-o vezi trebuie sa te cufunzi. Sunt unii care vad doar partea de la suprafata, si nu vad ca partea nevazuta este cea care da directia.
Doresc ca si in anul care urmeaza El sa continue sa ni se descopere si noi ”sa cunoasteam, sa cautam sa cunoastem pe Domnul! Caci El se iveste ca zorile diminetii, si va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primavara, care uda pamantul!” Osea 6:3
It hurts
Inca ma mai dor buricele degetelor cand apas mai tare pe corzi, insa mult mai rar, pentru ca s-au intarit.
Nu mi-as fi imaginat ca pielea ajunge sa se intareasca cu timpul, incat simtul tactil va slabi. Sau mai spunem noi ca se batatoreste. Insa daca nu o mai expui factorului care a produs asta, va reveni la normal. Initial am crezut ca degetele mele vor ramane asa, insa ar fi trebuit sa ma gandesc ca stratul acesta de piele va fi inlocuit de un altul nou. Si acesta trebuie sa se obisnuiasca si el la randul lui.
Acum ma gandesc la sufletul meu. Sunt lucruri care provoaca durere... Ajunge sa se intareasca? Sau este ranit si ranile devin cicatrici? Cicatricile il fac mai puternic? Pentru a fi tare, pentru a nu suferi, in conceptia unora trebuie sa nu devii vulnerabil, sa nu lasi ca nimic sa te atinga, sa nu simti durere. (Nietzsche)
Daca treci insa prin durere, sufletul nu se intareste la fel ca degetele. Si atunci... te lasi rapus de durere?
Exista o veste buna, aceea ca Dumnezeu ne intareste. ”Pot totul in Hristos care ma intareste” spunea Pavel. Dumnezeu ne ajuta sa trecem prin durere, El este alaturi de noi si nu ne lasa nici o clipa!
Nu mi-as fi imaginat ca pielea ajunge sa se intareasca cu timpul, incat simtul tactil va slabi. Sau mai spunem noi ca se batatoreste. Insa daca nu o mai expui factorului care a produs asta, va reveni la normal. Initial am crezut ca degetele mele vor ramane asa, insa ar fi trebuit sa ma gandesc ca stratul acesta de piele va fi inlocuit de un altul nou. Si acesta trebuie sa se obisnuiasca si el la randul lui.
Acum ma gandesc la sufletul meu. Sunt lucruri care provoaca durere... Ajunge sa se intareasca? Sau este ranit si ranile devin cicatrici? Cicatricile il fac mai puternic? Pentru a fi tare, pentru a nu suferi, in conceptia unora trebuie sa nu devii vulnerabil, sa nu lasi ca nimic sa te atinga, sa nu simti durere. (Nietzsche)
Daca treci insa prin durere, sufletul nu se intareste la fel ca degetele. Si atunci... te lasi rapus de durere?
Exista o veste buna, aceea ca Dumnezeu ne intareste. ”Pot totul in Hristos care ma intareste” spunea Pavel. Dumnezeu ne ajuta sa trecem prin durere, El este alaturi de noi si nu ne lasa nici o clipa!
Teologie
” Cu privire la prioritatea importanței, inima este prima.
Dar ca inima mea să fie într-o stare bună, este necesară o prioritate a intelectului, în ceea ce privește ordinea. Nimic nu-mi ajunge în inimă care să nu fi fost, mai întâi, în mintea mea. Cum aș putea iubi un Dumnezeu sau un Isus despre care nu înțeleg nimic? Într-adevăr, cu cât înțeleg mai mult caracterul lui Dumnezeu, cu atât îmi crește capacitatea de a-L iubi.”
*
Pentru ca sufletul unei persoane să fie înflăcărat cu pasiune pentru Dumnezeul Cel viu, ar trebui ca, mai întâi, mintea acelei persoane să fie informată cu privire la caracterul și voia lui Dumnezeu. În inimă nu ar trebui să fie nimic care să nu fi fost, mai întâi, în minte. Deși este posibil să ai o teologie în minte fără să-ți pătrundă în suflet, sufletul nu-ți poate fi străpuns de ea dacă, mai întâi, n-ai înțeles-o cu mintea.
O înțelegere intelectuală a doctrinei este o condiție necesară pentru creșterea spirituală. Dar nu este și o condiție suficientă. O condiție necesară este acea condiție care trebuie să fie prezentă pentru a avea rezultatul dorit. Fără ea, rezultatul nu apare. De exemplu, oxigenul este o condiție necesară pentru foc. Cu toate acestea, numai prezența oxigenului nu este suficientă pentru a garanta că un foc va apărea. Lucrul acesta este bun pentru noi, pentru că că altfel lumea ar fi în flăcări dacă oxigenul ar produce foc într-un mod automat. Deci, oxigenul este necesar pentru foc, dar nu este suficient să-l producă. După cum oxigenul este necesar dar nu suficient pentru a produce focul, tot așa este necesară (dar nu și suficientă) și doctrina pentru a produce focul în inimile noastre. Fără operația plină de har a Duhului Sfânt în inimile noastre, simpla prezență a doctrinei, chiar a unei doctrine sănătoase, ne lasă reci. ”
M-am simțit îndemnată să studiez serios Cuvântul lui Dumnezeu, să-l aprofundez și să-l memorez pentru că ”o înțelegere matură este temelia unei trăiri mature.”
Dar ca inima mea să fie într-o stare bună, este necesară o prioritate a intelectului, în ceea ce privește ordinea. Nimic nu-mi ajunge în inimă care să nu fi fost, mai întâi, în mintea mea. Cum aș putea iubi un Dumnezeu sau un Isus despre care nu înțeleg nimic? Într-adevăr, cu cât înțeleg mai mult caracterul lui Dumnezeu, cu atât îmi crește capacitatea de a-L iubi.”
*
Pentru ca sufletul unei persoane să fie înflăcărat cu pasiune pentru Dumnezeul Cel viu, ar trebui ca, mai întâi, mintea acelei persoane să fie informată cu privire la caracterul și voia lui Dumnezeu. În inimă nu ar trebui să fie nimic care să nu fi fost, mai întâi, în minte. Deși este posibil să ai o teologie în minte fără să-ți pătrundă în suflet, sufletul nu-ți poate fi străpuns de ea dacă, mai întâi, n-ai înțeles-o cu mintea.
O înțelegere intelectuală a doctrinei este o condiție necesară pentru creșterea spirituală. Dar nu este și o condiție suficientă. O condiție necesară este acea condiție care trebuie să fie prezentă pentru a avea rezultatul dorit. Fără ea, rezultatul nu apare. De exemplu, oxigenul este o condiție necesară pentru foc. Cu toate acestea, numai prezența oxigenului nu este suficientă pentru a garanta că un foc va apărea. Lucrul acesta este bun pentru noi, pentru că că altfel lumea ar fi în flăcări dacă oxigenul ar produce foc într-un mod automat. Deci, oxigenul este necesar pentru foc, dar nu este suficient să-l producă. După cum oxigenul este necesar dar nu suficient pentru a produce focul, tot așa este necesară (dar nu și suficientă) și doctrina pentru a produce focul în inimile noastre. Fără operația plină de har a Duhului Sfânt în inimile noastre, simpla prezență a doctrinei, chiar a unei doctrine sănătoase, ne lasă reci. ”
M-am simțit îndemnată să studiez serios Cuvântul lui Dumnezeu, să-l aprofundez și să-l memorez pentru că ”o înțelegere matură este temelia unei trăiri mature.”
Din cufarul cu amintiri
Printre hartiile depozitate in cameara am gasit o pagina rupta dintr-o agenda, pe care am pastrat-o de-a lungul anilor. Pe ea doua profesoare au astenut cele mai sincere ganduri si dorinte, la sfarsitul clasei a VIII-a.
Am sa redau ceea ce mi-a scris a doua profesoara, in speranta ca va fi si pentru voi o incurajare asa cum a fost pentru mine.
”Cand in poarta vietii tale bate
Mai staruitor durerea iar
Cand nadejdea-nfranta abia se mai zbate
Sub povara chinului amar,
Fata ta ridica si priveste
Mai staruitor privirea-n SUS
Printre nori sa vezi cum straluceste
Soarele izbavitor ISUS.”
Este o strofa dintr-un cantec. Imi amintesc si acum bucuria pe care au produs-o aceste versuri, bucuria de a auzi despre Domnul Isus. Pe vremea aceea nu mergeam la biserica insa Dumnezeu lucra la inima mea si eram constienta de prezenta Lui. Acum aud zilnic versete din Biblie, si ganduri frumoase, insa atunci aceste cuvinte au fost ca o cana de apa rece intr-o zi calduroasa.
Recitind aceste versuri, acum dupa ce viata mi-a aratat si durerea si greutatile ei, le inteleg mai bine. Am vazut cum lucreaza Dumnezeu, am simtit mangaierea si purtarea Lui de grija in cele mai grele momente.
El straluceste!
”Megafonul”
De curând m-am
gândit la o poezie în care m-am văzut pe mine cerându-I Domnului socoteală, și
spunându-i:
”S-aștept?... ce să aștept? De ce? Stăteam înfrânt
și rătăcit..Oare e mâna Ta prea scurtă? Urechea Ta n-a auzit?”
și răspunsul a venit:
”Aș fi putut să clatin munții, să-ntunec soarele pe cer..
Aș fi putut s-aprind văzduhul; să-i înviez pe cei ce pier!
Dacă ți-aș arăta într-una ce să alegi să-ți fie bine
Tu ai avea răspuns la toate... dar nu M-ai întâlni pe Mine!”.
Din păcate nu este
cum ne dorim, și chiar și cei care nu se gândesc la veșnicie, știu că viața
este grea, și în strădania lor încearcă să construiască ”un pământ nou”; se
gândesc ce pot face ca să le fie bine, o carieră, își strâng avuții, și se
rezumă doar la aici și acum. Credincioșii își ridică privirile și-și dezlipesc
inima de aceste lucruri trecătoare, și se gândesc la lucrurile de dincolo. Își
dau seama că cel mai real și important este Dumnezeu.
”Dumnezeu ne șoptește în plăcerile noastre, ne vorbește în conștiință, dar strigă în dureri! Durerea este megafonul cu care trezește o lume surdă.”
Presiunea a disparut
Acesta este titlul unei cărți pe care o citesc și pe care nu o pot lăsa din mână. Cine mă cunoaște bine știe că am început multe cărți, însă nu le-am terminat, pentru că nu m-au captivat la fel ca romanele. De multe ori titlul mă atrage și după ce citesc câteva pagini o pun în biblioteca și acolo rămâne.
Această carte este diferită de celelalte, nu pentru că promite mai multe, ci pentru că iese din tipare. Este o carte revoluționară.
În postarea anterioară am scris despre faptul că Dumnezeu nu ne-a promis o viață așa cum ne-o dorim, sau ușoară, ci că El va fi cu noi. Același lucru îl spune și Larry, și chiar mai mult, el zice nici să nu încercăm să ne facem viața frumoasă, sau să-L căutăm pe Dumenezeu pentru binecuvântări sau pentru că ne gândim că ne va fi bine. Numește aceasta Calea cea Veche (Lege) sau Legea liniarității, dată de două puncte, un punct B pe care ni-l dorim, și un punct A reprezentat de ceea ce credem că trebuie să facem ca să ajungem în B.
De exemplu ca să fiu spirital trebuie să respect disciplinele spirituale.
Sau
A: ce trebuie să fac ca să...
B: ...am copii credincioși, sau o familie fericită.
El ne îndeamnă să renunțăm la toate acestea, și să căutăm prezența lui Dumnezeu.
”Milioane de oameni Îl urmează pe Isus pentru a câștiga o viață mai bună împreună cu binecuvântări imediate.
Când lucrurile merg prost, e tentat să pună eșecul pe seama greșelilor lui. Se simte îngrozitor. Dumnezeu pare absent. Presiunea apasă. Dar această mentalitate ține de Calea cea Veche. Sângele lui Isus Hristos a deschis o Cale Nouă, Vie, ne-a dat o direcție diferită, indiferent dacă viața merge bine sau rău, indiferent dacă conștientizăm sau nu bunătatea ori egocentrismul. Pe Calea cea Nouă presiunea a dispărut.
Există însă două dificultăți legate de această nouă întelegere:
Unu: ni se cere să renunțăm la controlul asupra evenimentelor din viața noastră și să ne încredem în Dumnezeu, care va face tot ce crede El de cuviință. Respectarea timpului de părtășie și rugăciunea fierbinte nu garantează îndepărtarea definitivă a cancerului; și nu garantează nici extinderea și eficientizarea lucrării. Noi am vrea să putem influența, dacă nu chiar controla, binecuvântările pe care ni le dorim.
Doi: e mai greu să te bucuri de Dumnezeu decât de binecuvântările Lui. Pune-L pe un copil mic să aleagă între tovărășia tatălui său în absența cadourilor de Crăciun și un munte de cadouri sub brad brad în absența tatălui. S-ar putea să aleagă cadourile. Doar un om matur va prețui binecuvântarea prezenței unei persoane dragi mai mult decât pe cea a unor cadouri.
Să păziți dar cuvintele legâmăntului acestuia, și să le împliniți, ca să izbutiți în tot ce veți face. (Deuteronom 29:9)
Acest pasaj stabilește Legea Liniarității ca bază a Vieții mai Bune însoțită de binecuvântările lui Dumnezeu, rezumând totodată condițiile unei înțelegeri pe care Dumnezeu a făcut-o cu copiii Lui în perioada vechi-testamentală.
Astfel, pe de o parte, se desființează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinței și zădărniciei ei- căci Legea n-a făcut desăvârșit - și pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. (Evrei 7:18,19)
Legea Libertății a fost stabilită ca o cale de a dobândi o speranță mai bună în locul unei vieți mai bune. Acea speranță mai bună e intimitatea cu Dumnezeu.
Tot așa și noi, când eram nevârstnici, eram sub robia învățăturilor începătoare ale lumii. Dar acum, după ce ați cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu, cum vă mai întoarceți iarăși la acele învățături începătoare, slabe și sărărcăcioase, cărora vreți să vă supuneți din nou? (Galateni 4.3, 9)
Când orice altă ambiție, în afara apropierii de Dumnezeu, dobândește o însemnătate de prim rang în sufletul nostru, fie că e direcționată în mod izbitor înspre folosul propriu sau înspre cel al Împărăției, ne aflăm pe Calea cea Veche.
Isus oferă un alt fel de pace: Va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Pacea dată de Isus nu depinde de binecuvântările meritate. Ea depinde în totalitate de unica și suprema binecuvântare pe care El o garantează celor ce-L urmează: posibilitatea de a ne apropia de El, de a miza totul pe El, care ne însoțește cu prezența Sa chiar și când avem impresia că e absent, de a ne bizui pe faptul că El va face o lucrare bună în noi chiar și-atunci când aparențele par a arăta contrariul. ”
Sper că v-am stărnit interesul să citiți mai mult. Eu una îmi doresc că citesc mai mult din Cuvânt și să-L cunosc mai mult pe Dumnezeu.
Sursa: Presiunea a dispărut, Larry Crabb
Această carte este diferită de celelalte, nu pentru că promite mai multe, ci pentru că iese din tipare. Este o carte revoluționară.
În postarea anterioară am scris despre faptul că Dumnezeu nu ne-a promis o viață așa cum ne-o dorim, sau ușoară, ci că El va fi cu noi. Același lucru îl spune și Larry, și chiar mai mult, el zice nici să nu încercăm să ne facem viața frumoasă, sau să-L căutăm pe Dumenezeu pentru binecuvântări sau pentru că ne gândim că ne va fi bine. Numește aceasta Calea cea Veche (Lege) sau Legea liniarității, dată de două puncte, un punct B pe care ni-l dorim, și un punct A reprezentat de ceea ce credem că trebuie să facem ca să ajungem în B.
De exemplu ca să fiu spirital trebuie să respect disciplinele spirituale.
Sau
A: ce trebuie să fac ca să...
B: ...am copii credincioși, sau o familie fericită.
El ne îndeamnă să renunțăm la toate acestea, și să căutăm prezența lui Dumnezeu.
”Milioane de oameni Îl urmează pe Isus pentru a câștiga o viață mai bună împreună cu binecuvântări imediate.
Când lucrurile merg prost, e tentat să pună eșecul pe seama greșelilor lui. Se simte îngrozitor. Dumnezeu pare absent. Presiunea apasă. Dar această mentalitate ține de Calea cea Veche. Sângele lui Isus Hristos a deschis o Cale Nouă, Vie, ne-a dat o direcție diferită, indiferent dacă viața merge bine sau rău, indiferent dacă conștientizăm sau nu bunătatea ori egocentrismul. Pe Calea cea Nouă presiunea a dispărut.
Există însă două dificultăți legate de această nouă întelegere:
Unu: ni se cere să renunțăm la controlul asupra evenimentelor din viața noastră și să ne încredem în Dumnezeu, care va face tot ce crede El de cuviință. Respectarea timpului de părtășie și rugăciunea fierbinte nu garantează îndepărtarea definitivă a cancerului; și nu garantează nici extinderea și eficientizarea lucrării. Noi am vrea să putem influența, dacă nu chiar controla, binecuvântările pe care ni le dorim.
Doi: e mai greu să te bucuri de Dumnezeu decât de binecuvântările Lui. Pune-L pe un copil mic să aleagă între tovărășia tatălui său în absența cadourilor de Crăciun și un munte de cadouri sub brad brad în absența tatălui. S-ar putea să aleagă cadourile. Doar un om matur va prețui binecuvântarea prezenței unei persoane dragi mai mult decât pe cea a unor cadouri.
Să păziți dar cuvintele legâmăntului acestuia, și să le împliniți, ca să izbutiți în tot ce veți face. (Deuteronom 29:9)
Acest pasaj stabilește Legea Liniarității ca bază a Vieții mai Bune însoțită de binecuvântările lui Dumnezeu, rezumând totodată condițiile unei înțelegeri pe care Dumnezeu a făcut-o cu copiii Lui în perioada vechi-testamentală.
Astfel, pe de o parte, se desființează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinței și zădărniciei ei- căci Legea n-a făcut desăvârșit - și pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. (Evrei 7:18,19)
Legea Libertății a fost stabilită ca o cale de a dobândi o speranță mai bună în locul unei vieți mai bune. Acea speranță mai bună e intimitatea cu Dumnezeu.
Tot așa și noi, când eram nevârstnici, eram sub robia învățăturilor începătoare ale lumii. Dar acum, după ce ați cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu, cum vă mai întoarceți iarăși la acele învățături începătoare, slabe și sărărcăcioase, cărora vreți să vă supuneți din nou? (Galateni 4.3, 9)
Când orice altă ambiție, în afara apropierii de Dumnezeu, dobândește o însemnătate de prim rang în sufletul nostru, fie că e direcționată în mod izbitor înspre folosul propriu sau înspre cel al Împărăției, ne aflăm pe Calea cea Veche.
Isus oferă un alt fel de pace: Va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Pacea dată de Isus nu depinde de binecuvântările meritate. Ea depinde în totalitate de unica și suprema binecuvântare pe care El o garantează celor ce-L urmează: posibilitatea de a ne apropia de El, de a miza totul pe El, care ne însoțește cu prezența Sa chiar și când avem impresia că e absent, de a ne bizui pe faptul că El va face o lucrare bună în noi chiar și-atunci când aparențele par a arăta contrariul. ”
Sper că v-am stărnit interesul să citiți mai mult. Eu una îmi doresc că citesc mai mult din Cuvânt și să-L cunosc mai mult pe Dumnezeu.
Sursa: Presiunea a dispărut, Larry Crabb
El este cu noi
Ne așteptăm cu toții ca Dumnezeu să ne scape de unele lucruri. Când vrem să evităm un lucru, când vrem să treacă mai repede ne îndreptăm privirea către Dumnezeu.
Dacă vrem să evităm și să o luăm pe ocolite, nu avem nevoie ca El să fie cu noi. Calea aceea este fără obstacole.
Pe un drum plin de greutăți vei învăța smerenia, dependența de Dumnezeu, și ce e mai important, El va fi acolo. Dumnezeu nu a spus niciodată că va fi ușor, că va fi așa cum vrem, El a promis că va fi cu noi.
Dacă te întrebi de ce Dumnezeu permite răul - El nu a spus că ne va scăpa și că ne va fi bine, ci ca El este cu noi.
Acest lucru mă încurajează și mă face să merg, știind că este cu mine, și că nu mă va lasă singură.
Dacă vrem să evităm și să o luăm pe ocolite, nu avem nevoie ca El să fie cu noi. Calea aceea este fără obstacole.
Pe un drum plin de greutăți vei învăța smerenia, dependența de Dumnezeu, și ce e mai important, El va fi acolo. Dumnezeu nu a spus niciodată că va fi ușor, că va fi așa cum vrem, El a promis că va fi cu noi.
Dacă te întrebi de ce Dumnezeu permite răul - El nu a spus că ne va scăpa și că ne va fi bine, ci ca El este cu noi.
Acest lucru mă încurajează și mă face să merg, știind că este cu mine, și că nu mă va lasă singură.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)