Alte versuri

Imi astern din nou gandurile, si le fac publice. De ce? De ce scriu oamenii pe blog? Care e rostul?
Nu stiu cate persoane citesc acest blog, eu stiu doar doua...
Singurul gand care imi vine e ca cineva care se afla in aceeasi situatie ar putea citi, si l-ar putea incuraja ceea ce am scris, cum si pe mine m-a incurajat un scriitor. M-am bucurat sa pot invata de la o persoana care a trecut pe aici, si sa stiu ca mai e o persoana in aceeasi stare ca si mine. Ceea ce m-a atras a fost sinceritatea si curajul de a pune intrebari la care eu nici macar nu m-am gandit. Sunt foarte multi oameni care mascheaza suferinta, care scriu (si pe blog) victoriile, momentele ulterioare suferintei, si felul cum au trecut prin ele. Se poate sa vezi altfel lucrurile dupa, dar ce se intampla in aceasta perioada? Ce poti invata?

Toti vor sa iasa cat mai repede din aceasta stare sau, daca se poate, sa treaca peste. Cea mai mare greseala pe care o facem este de a amortiza suferinta. Incerci sa gasesti metode, sau lucruri care sa te implineasca, pentru a inlocui suferinta. Cauti surogate.
Eu am fost tentata, stiind ca sentimentele sunt sinusoidale, si pentru ca ma aflam intr-o stare de declin, sa le las asa pana ce se vor intensifica si vor ajunge intr-un punct minim dupa care vor urca. Cu alte cuvinte voiam sa ajung intr-un punct in care pur si simplu sa "explodez". Voiam sa vad pana unde pot sa ajung sau cat pot sa stau si sa aman momentul in care sa vin inaintea Domnului. Indiferent de situatie devii superficial, aratandu-te altfel de cum esti cu adevarat.



Urmatoarea cantare reda exact ceea ce simt.





Un lucru pe care il facem este sa devenim robii situatiilor in care ne gasim, sau robii gandurilor pe care le avem (ca sotul este necredincios, ca vrei sa te casatoresti, ca tata nu mai e printre noi etc.)
Pavel era mai liber in inchisoare decat sunt altii de afara. Nu ne putem considera victimele acelor situatii, sau sa ne izolam si sa ne plangem de mila. Sa fim liberi inseamna sa stim sa ne echilibram.
Este legitim ca sa ne consumam durerea. Domnul Isus plange impreuna cu Marta si Maria la mormantul lui Lazar.

Cand se intampla sa trecem printr-o suferinta e ca si cum ar apune soarele. Tu ai tendinta sa te indrepti in directia in care a apus. Trebuie sa te intorci si sa te cufunzi in noapte; sa fii gata sa-ti consumi durerea, pentru ca soarele va rasari din cealalta parte si mergand in directia in care a apus nu faci altceva decat sa-ti lungesti drumul.

Viata noastra este o alergare inainte pentru o intalnire cu Hristos.

”Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.”


Atunci cand conduci masina te uiti in oglinda retrovizoare pentru a te ghida, pentru a avea o imagine de ansamblu. Daca vei continua sa te uiti numai in ea, si nu te vei uita inainte, te vei accidenta. La fel este si in viata de zi cu zi: te uiti in urma (in oglinda retrovizoare) pentru a te ghida si pentru a nu mai repeta greselile.


"Fratii mei, sa priviti ca o mare bucurie cand treceti prin felurite incercari ca unii care stiti ca incercarea credintei voastre lucreaza rabdare." (Iacov 1: 2,3)

Putea...

"Putea, în focul suferinţei,
Să rup-al Dragostei zălog
Putea, sub cerul umilinţei,
Să nu se plece ca un rob.

Dar ne-a iubit până la capăt
Şi-a fost smerit cât nu pot spune
A-nfăptuit porunca sfântă
Minunea ce-a salvat o lume.

Popor ceresc a vrut la Tatăl
Să cheme El, cu glas duios,
Şi ne-ncetat a stat în rugă
Să-nvie orice păcătos.

Păstor al oii rătăcite,
Prieten celui părăsit,
Izbăvitor de boli de moarte,
Cel ce o lume-a biruit.

Ne dă Lumina şi Viaţa
Şi apa vie din belşug
Ne dă intrarea-n sfânta casă
Şi slobozirea dintr-un jug.

Ne-arată calea-mpărătească
Vom fi copii din Tatăl Sfânt
De-n Jertfa Dumnezeiască
Vom crede-aicea, nu-n mormânt.

În dragostea-i nemărginită
Se-apropie fără cuvânt
Să-ţi dăruiască-acum cadoul
Cel mai de preţ de pe pământ.

E Mântuirea, iubit suflet,
Primeşte Viaţa, ia-o-n dar!
Intoarce spatele-ndoielii,
Pune credinţa azi hotar!

Alege drumul sfânt din faţă
Priveşte! Domnu-ntinde mâna
Ţi-a pregătit o viaţă nouă
Şi-n cerul sfânt tu ai cununa.

Ce har! O, strună obosită,
Tu poţi cânta fără cusur
Şi lauda în veci pe Domnul
În cerurile de azur."
(5.11.1990)

Cantecul din inima mea

Copilul furat

De curând am citit o poveste pentru copii, despre un băiat care fusese răpit la câteva luni de la naştere, şi ţinut într-o peşteră ani de zile. Nu a avut jucării şi singurele flori pe care le văzuse erau făcute din hârtie de unul dintre hoţi, cu care acesta se împrietenise. După mulţi ani, pe când supraveghetoare a adormit, el s-a avântat în peşteră pănă ce a ajuns la o crăpătură prin care pătrundea lumina. A putut ieşi şi ceea ce s-a produs în mintea lui a fost de nedescris. Nu ştia ce este acela soare, animale nu văzuse până atunci. A ajuns la un păstor bătrân, evlavios, care l-a învăţat despre fiecare lucru de care el era uimit. Bătrânul l-a lăsat să vadă frumuseţea lor, făcându-l să-şi dorească să afle cine le-a creat, şi în final i-a povestit despre Dumnezeu.

Mi-a plăcut ceea ce au spus părinţii lui, la regasirea lor: "Oh! Dacă am putea vedea dintr-o dată toate minunile lui Dumnezeu prin ochii inocenţei fără experienţă, cum a făcut Henry, ce efect ar avea asta asupra inimilor noastre!Oh, Doamne! Ce mult ne-ar uimi creaţia Ta! Şi cum ne-ar umple de mulţumire şi de admiraţie binecuvântările Tale. La vederea cerului Tău minunat şi a acestui pământ plin de frumuseţi, inimile noastre ar fi cuprinse de un sentiment de dragoste inexplicabil. "
"-Ceea ce a simţit Henry când a iesit din peşteră şi a văzut pentru prima dată spectacolul universului, adăugă mama lui, vom simţi şi noi atunci când vom părăsi această viaţă de pe pământ pentru a ne duce în rai. Pentru că, aşa cum jucăriile pe care i le-au dat lui Henry în grotă şi pe care acesta le-a îndrăgit, cum ar fi florile lui, oile, copacii (din hârtie), nu erau decât nişte copii slabe ale operelor creaţiei, în acelaşi mod toate frumuseţile şi bucuriile din această lume nu sunt decât nişte umbre ale fericirilor şi ale grandorii care ne aşteaptă în rai."

Obişnuiam ca atunci când plecam de la serviciu să mă opresc câteva minute să văd apusul soarelui şi pescăruşii de pe lacul Fundeni.
Domnul zilnic ne încojoară cu peisaje minunate. Ca un artist, pictează pentru ca să ne încânte ochiul. " Ne putem imagina că Dumnezeu îi spune în fiecare dimineaţă "Mai fă o dată!" soarelui; şi la fel, în fiecare seară, "Mai fă o dată" lunii." (G.K. Chesterton)

"Sa te bucuri in necaz"

M-am tot gândit la însemnătatea acestor vorbe pe care le-am auzit în urmă cu aproximativ un an de zile: "Să te bucuri în necaz!"
Mai mult ca niciodată, atunci când trec prin necaz, nu reuşesc să văd lucrurile bune din viaţă, şi îmi este greu să mă bucur.

Cand am auzit aceste cuvinte, am aflat despre viaţa unei femei care şi-a dorit atât de mult un copilaş, încât l-a făcut din flori. După câţiva ani s-a îmbolnăvit, iar copilul a fost nevoit să-şi îngrijească mama. Nu îmi mai amintesc toate detaliile, dar ştiu că au avut o viaţă plină de necazuri. Autorul relata întâmplările într-un mod obiectiv, fără a spune ceva vis-a-vis de ceea ce simţeau. Mă întrebam unde era bucuria.

Bucuria, poate că nu era afişată, dar era acolo.
Bucuria pe care o femeie o are - aceea de a fi mamă. Indiferent de greutăţi se sacrifică, şi îşi iubeşte copilul.
Şi în cazul copilului exista bucuria că este dorit şi iubit.

Această dorinţă de a fi iubiţi, Dumnezeu a pus-o în noi, şi El poate să o satisfacă. El ne iubeşte mult mai mult decât ne dorim noi, sau ne putem închipui.

Aceasta este bucuria care nu poate fi umbrită de nici un necaz, pentru că nu depinde de situaţie, ci de Dumnezeu! Absenţa binelui, absenţa căldurii, a luminii soarelui, nu determină în nici un fel bucuria atâta timp cât Dumnezeu există şi ne iubeşte!

Un cantec al celui suferind...

Dacă m-ai fi întrebat acum câteva luni cum văd viaţa ţi-aş fi spus că e uşoară atunci când stai lângă Domnul, când nu încerci să faci tu ceva şi ai credinţă, sau când laşi Duhul Sfânt să te călăuzească şi nu te bazezi pe sentimente. Asta pentru că eu doream să o văd aşa.

Dar nu este aşa.

Iov spune că „omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri. Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.” (cap. 14: 1,2)

„Pentru că omul este născut să sufere, aşa cum scânteia este născută să zboare”. (cap. 5, versetul 7)

Petru spune că vom suferi (1 Petru 5: 10) şi că suntem întristaţi prin felurite încercări (1 Petru 1: 6).

„În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări”.

Petru are câteva lucruri să ne spună:

1. Necazul nu durează. Va veni ziua când se va sfârşi şi este important să ai această perspectivă în viaţa creştină. Încetezi să trăieşti pentru moment, începi să trăieşti pentru eternitate. Când cel mai rău necaz vine, ştii că viaţa nu va fi mereu astfel iar aceasta te întăreşte şi te încurajează. El a spus: „suferinţa noastră uşoară, care este doar pentru o clipă...”. El a numit această viaţă o „clipă”; Aşa că, te rog să înţelegi, în mijlocul necazurilor tale, necazurile nu vor dura.

2. Necazurile servesc unui scop.

- necazul te smereşte;

- necazul te îndepărtează de lucrurile lumeşti;

Când se întâmplă un necaz, el te aduce pe genunchi şi te îndepărtează de la lumescul de care ai devenit ataşat. Te ajută să priveşti spre cer, îţi descoperă ceea ce iubeşti cu adevărat. Şi când te linişteşti în necazurile tale, devii capabil să-i ajuţi pe alţii care sunt în necaz.

- necazul este folosit de Dumnezeu pentru a ne purifica de păcatul nostru;

- necazul este folosit de Dumnezeu pentru a dezvolta un caracter răbdător, o personalitate răbdătoare;

“Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.” (1 Petru 5: 10)

3. Necazul aduce durere. Aceste încercări şi necazuri de care ne lovim în viaţă produc durere psihică, suferinţe mentale grele, nelinişte. Cred că adesea, durerea ne clarifică lecţia când alte lucruri nu o fac. Dacă altceva nu o face, durerea te face să gândeşti, te obligă să-ţi pui întrebări. Durerea are un rol important în a te schimba. Şi nu există nici un comentariu care să clarifice Biblia mai bine decât boala şi durerea. Eşti condus către Biblie într-o stare a minţii si inimii, în durerea ta, pe care altfel nu o ai.

„Dumnezeu ne şopteşte în plăcerile noastre, El ne vorbeşte în conştiinţa noastră. Dar El strigă în durerile noastre.” „Durerea este megafonul Lui pentru a trezi o lume surdă.” C.S.Lewis şi-a trăit aproape întreaga viaţă necăsătorit. Şi intr-un final a întâlnit femeia potrivită şi s-au căsătorit. Numele ei era Joy(Bucurie). Dar au descoperit curând că ea avea cancer şi într-un an şi jumătate sau doi ani, ea s-a dus. Deci, iată un om care aşteaptă întreaga viaţă. A încărunţit, a avut parte de toate ridurile şi toată singurătatea care vine odată cu burlăcia. În sfârşit femeia potrivită care să-i fie smulsă în câteva luni. El a avut partea sa de durere, dar din durere s-a născut o aşa de mare parte din relaţia sa cu Dumnezeu.

Spurgeon spunea: „Datorez totul cuptorului şi ciocanului. Nu am progresat deloc în învăţăturile spirituale decât atunci când am fost pedepsit de marele Învăţător. Cea mai bună piesă de mobilă din casa mea a fost crucea. Lucrul care m-a îmbogăţit cel mai mult a fost durerea personală. Şi pentru aceasta doresc să-i mulţumesc lui Dumnezeu. Pot spune cu adevărat că tot ceea ce am încercat în această lume a milei lui Dumnezeu asupra cărării mele, a fost îmbrăcat în bunătate iubitoare divină. Mă simt mult mai recunoscător lui Dumnezeu pentru durerea trupească de care am suferit şi pentru toate încercările de feluri diferite prin care am trecut, decât mă simt pentru orice altceva, cu excepţia darului Fiului Său drag. Sunt sigur că am tras mai mult folos real, tărie permanentă, creştere în har şi fiecare lucru de valoare din cuptorul suferinţei, decât am obţinut vreodată din bunăstare.”

4. Necazul vine în multe feluri. ("... prin felurite încercări...")

Dacă eşti azi în această situaţie ai cea mai mare nevoie de acest lucru în viaţa ta acum. Cel mai greu de înţeles este cel mai trebuincios lucru din viaţa ta, în acest moment.

Motivul blogging-ului

Nu sunt adepta blogurilor, ci a traditionalelor jurnale scrise si tinute departe de privirile celorlalti. Cred ca in jurnal, in comparatie cu blogul, esti mult mai sincer -scrii cele mai ascunse ganduri - si mai subiectiv.

Motivul pentru care am decis sa scriu un weblog este pentru ca Domnul a pus in mine abilitatea de a ma exprima cel mai bine in scris, si ma rog ca El sa se foloseasca de aceasta pentru a ajunge la inimile celor care sunt in cautarea personalitatii lor, a identitatii, a scopului pentru care sunt aici, in aceasta lume.

C.S.Lewis spunea: “Când mă întorc la Hristos, când mă predau pe mine însumi personalităţii Lui, atunci încep pentru prima dată să am cu adevărat propria-mi personalitate.”

In momentul in care ne apropiem de Dumnezeu avem o personalitate. El stie pentru ce am fost creati si El ne cunoaste cel mai bine, mai bine chiar si decat noi.