Iubirea Lui e mult prea mare
In vorbe simple s-o descrii,
Mai sus de orice stea rasare
Si-n adancimi o poti gasi.
'Naintea Lui cand vii si spui
Pacatul tau amar
El prin Isus iti da de sus
Scapare-n al Sau har.
Iubire sfanta si bogata
Tu ne ramai mereu
Cantarea noastra minunata
In veci lui Dumnezeu.
Coroane, tronuri au sa cada
Cand ziua mare va suna
Si cei ce azi nu vor sa creada
La munti atunci vor alerga.
Dar dragostea in veci va sta.
O, Doamne, Tu nu treci.
Si-n al Tau har, fara hotar
Noi vom trai in veci.
Iubirea sfanta si bogata
Tu ne ramai mereu
Cantarea noastra minunata
In veci lui Dumnezeu.
Cu apa marii de-am inscrie
Iubirea Lui pe ceru-ntins
Si orice om de-ar vrea sa fie
Un scrib pe-a slavei necuprins
Si tot n-ar fi de-ajuns sa scrii,
Caci marile-ar seca.
Din vesnicii in vesnicii
Se-ntinde Dragostea.
Mirarea te face sa canti
In saptamana in care am stat la Elim, am fost sa vizitam orasul Sighisoara. Am avut un ghid foarte bun, un sas care canta la orgile din bisericile luterane(evanghelice). Acestea sunt 4 la numar, insa una este data Bisericii Catolice spre administrare.
Orga din Biserica Manastirii are 2000 de tuburi(fluiere). Nu are multe octave, insa are clape si pentru picioare. Cu piciorul canta un motiv, iar cu mainile altceva.
Mirandu-ma de acele sunete iesite din orga, care umpleau intreaga biserica, ma intrebam cum vor rasuna vocile noastre in ceruri...
... "vom muri si vom vedea".
Ca sa va faceti o idee...
Aceasta este melodia pe care am auzit-o.
Sunt atatea lucruri de care ne putem mira zilnic, si pentru care sa-I multumim Domnului. Insa noi trecem pe langa ele fara sa le observam. Consideram ca fiind ceva normal, neiesit din comun.
Intotdeauna Dumnezeu ma surprinde prin ceea ce face si prin felul cum raspunde rugaciunilor noastre. Raspunsul Lui, de cele mai multe ori, este diferit de cum ma astept eu sa fie.
"Doamne, Dumnezeule, multe sunt minunile si planurile Tale pentru mine:
nimeni nu se poate asemana cu Tine." (Ps. 40: 5)
"Dumnezeu, Insusi voieste sa ne umple de mirarea ce confera vietii frumusete si sacralitate. Nu ne ramane decat sa cantam cand vedem ca acest lucru se intampla. Mirarea nu se poate abtine sa nu izbucneasca in cantec." (Ravi Zacharias)
Orga din Biserica Manastirii are 2000 de tuburi(fluiere). Nu are multe octave, insa are clape si pentru picioare. Cu piciorul canta un motiv, iar cu mainile altceva.
Mirandu-ma de acele sunete iesite din orga, care umpleau intreaga biserica, ma intrebam cum vor rasuna vocile noastre in ceruri...
... "vom muri si vom vedea".
Ca sa va faceti o idee...
Aceasta este melodia pe care am auzit-o.
Sunt atatea lucruri de care ne putem mira zilnic, si pentru care sa-I multumim Domnului. Insa noi trecem pe langa ele fara sa le observam. Consideram ca fiind ceva normal, neiesit din comun.
Intotdeauna Dumnezeu ma surprinde prin ceea ce face si prin felul cum raspunde rugaciunilor noastre. Raspunsul Lui, de cele mai multe ori, este diferit de cum ma astept eu sa fie.
"Doamne, Dumnezeule, multe sunt minunile si planurile Tale pentru mine:
nimeni nu se poate asemana cu Tine." (Ps. 40: 5)
"Dumnezeu, Insusi voieste sa ne umple de mirarea ce confera vietii frumusete si sacralitate. Nu ne ramane decat sa cantam cand vedem ca acest lucru se intampla. Mirarea nu se poate abtine sa nu izbucneasca in cantec." (Ravi Zacharias)
Povestiri in po(ve)st(ire)
Nu am fost la hanul Ancutei, ci la casa Elim.
Dumnezeu a adus in acelasi loc aproximativ 30 de femei care au trecut prin suferinta.
Am vazut la aceste femei un amestec de jovialitate, frumusete si curaj, cu toate ca majoritatea dintre ele si-au pierdut sotii, au multi copii, chiar si nepoti.
Viata fiecareia este diferita, este o poveste scrisa de catre Marele Scenarist. Toate povestile sunt triste, dar cred ca vor avea un final fericit.
Cateva mi-au ramas in minte:
Sotul unei doamne s-a spanzurat, iar copii afectati de aceasta imagine, au incercat la randul lor sa se spanzure. Acum sunt foarte razvratiti.
O alta doamna a aflat de moartea sotului exact inainte de a naste, si tot acel zbucium interior i-a provocat copilului dereglari la nivelul sistemului nervos, acesta nascandu-se cu epilepsie.
O alta doamna a ramas vaduva de doua ori.
O alta doamna divortata, si-a pierdut copilul inecat, in urma cu un an de zile.
O doamna cu 13 copii si-a pierdut sotul de mai bine de 10 ani.
O alta doamna care are sotul necredincios a aflat ca are o tumoare la cap.
O alta tanara (30 ani) s-a despartit de sotul ei acum 5 luni. Dupa 8 ani de dializa, tanara i-a donat un rinichi, cu care a mai trait 2 ani.
O femeie s-a despartit de copilul ei acum 10 ani pentru ca Domnul l-a luat la El din locul in care i se inchina.
Doamna cu 13 copii mi-a povestit ca pe timpul comunismului in fiecare seara aveau curentul oprit pentru 2 ore. In acest timp foloseau un felinar din inox facut de sotul acesteia. Asezau toti cei 13 copii pe o banca, si-i invatau versete, psalmi intregi, le citea despre Iosif, Iacov, pana ce adormeau rand pe rand toti. Apoi dânsa impreuna cu sotul se rugau pentru fiecare dintre ei.
Locuind intr-un apartament cu 2 camere, au fost foarte, foarte apropiati si uniti, si pentru ca nu si-au permis luxul, a trebuit sa-i priveze pe fiecare de anumite lucruri, oricat de mult au plans si s-au tavalit pe jos, pentru a-i invata ca in viata nu pot avea tot si pentru a putea face fata vietii grele si singuri. Asta i-a ajutat sa se maturizeze si sa-L caute pe Dumnezeu.
Toti sunt crestini. 6 sunt casatoriti si au copii.
Acum este bunica a 12 copii.
Dumnezeu a adus in acelasi loc aproximativ 30 de femei care au trecut prin suferinta.
Am vazut la aceste femei un amestec de jovialitate, frumusete si curaj, cu toate ca majoritatea dintre ele si-au pierdut sotii, au multi copii, chiar si nepoti.
Viata fiecareia este diferita, este o poveste scrisa de catre Marele Scenarist. Toate povestile sunt triste, dar cred ca vor avea un final fericit.
Cateva mi-au ramas in minte:
Sotul unei doamne s-a spanzurat, iar copii afectati de aceasta imagine, au incercat la randul lor sa se spanzure. Acum sunt foarte razvratiti.
O alta doamna a aflat de moartea sotului exact inainte de a naste, si tot acel zbucium interior i-a provocat copilului dereglari la nivelul sistemului nervos, acesta nascandu-se cu epilepsie.
O alta doamna a ramas vaduva de doua ori.
O alta doamna divortata, si-a pierdut copilul inecat, in urma cu un an de zile.
O doamna cu 13 copii si-a pierdut sotul de mai bine de 10 ani.
O alta doamna care are sotul necredincios a aflat ca are o tumoare la cap.
O alta tanara (30 ani) s-a despartit de sotul ei acum 5 luni. Dupa 8 ani de dializa, tanara i-a donat un rinichi, cu care a mai trait 2 ani.
O femeie s-a despartit de copilul ei acum 10 ani pentru ca Domnul l-a luat la El din locul in care i se inchina.
Doamna cu 13 copii mi-a povestit ca pe timpul comunismului in fiecare seara aveau curentul oprit pentru 2 ore. In acest timp foloseau un felinar din inox facut de sotul acesteia. Asezau toti cei 13 copii pe o banca, si-i invatau versete, psalmi intregi, le citea despre Iosif, Iacov, pana ce adormeau rand pe rand toti. Apoi dânsa impreuna cu sotul se rugau pentru fiecare dintre ei.
Locuind intr-un apartament cu 2 camere, au fost foarte, foarte apropiati si uniti, si pentru ca nu si-au permis luxul, a trebuit sa-i priveze pe fiecare de anumite lucruri, oricat de mult au plans si s-au tavalit pe jos, pentru a-i invata ca in viata nu pot avea tot si pentru a putea face fata vietii grele si singuri. Asta i-a ajutat sa se maturizeze si sa-L caute pe Dumnezeu.
Toti sunt crestini. 6 sunt casatoriti si au copii.
Acum este bunica a 12 copii.
Sora Liliana (care are tumoare la cap) ne spunea ca s-a bucurat cand a auzit ca dansa este cea bolnava. Nu ar fi suportat sa stie ca sotul dansei este bolnav, sau altcineva din familie.
Altele spuneau ca nu ar fi putut sa treaca prin ce trece aceasta, si mai ales sa se bucure.
Dumnezeu nu permite sa trecem printr-o suferinta/incercare peste puterile noastre.
Alte versuri
Imi astern din nou gandurile, si le fac publice. De ce? De ce scriu oamenii pe blog? Care e rostul?
Nu stiu cate persoane citesc acest blog, eu stiu doar doua...
Singurul gand care imi vine e ca cineva care se afla in aceeasi situatie ar putea citi, si l-ar putea incuraja ceea ce am scris, cum si pe mine m-a incurajat un scriitor. M-am bucurat sa pot invata de la o persoana care a trecut pe aici, si sa stiu ca mai e o persoana in aceeasi stare ca si mine. Ceea ce m-a atras a fost sinceritatea si curajul de a pune intrebari la care eu nici macar nu m-am gandit. Sunt foarte multi oameni care mascheaza suferinta, care scriu (si pe blog) victoriile, momentele ulterioare suferintei, si felul cum au trecut prin ele. Se poate sa vezi altfel lucrurile dupa, dar ce se intampla in aceasta perioada? Ce poti invata?
Toti vor sa iasa cat mai repede din aceasta stare sau, daca se poate, sa treaca peste. Cea mai mare greseala pe care o facem este de a amortiza suferinta. Incerci sa gasesti metode, sau lucruri care sa te implineasca, pentru a inlocui suferinta. Cauti surogate.
Eu am fost tentata, stiind ca sentimentele sunt sinusoidale, si pentru ca ma aflam intr-o stare de declin, sa le las asa pana ce se vor intensifica si vor ajunge intr-un punct minim dupa care vor urca. Cu alte cuvinte voiam sa ajung intr-un punct in care pur si simplu sa "explodez". Voiam sa vad pana unde pot sa ajung sau cat pot sa stau si sa aman momentul in care sa vin inaintea Domnului. Indiferent de situatie devii superficial, aratandu-te altfel de cum esti cu adevarat.
Urmatoarea cantare reda exact ceea ce simt.
Un lucru pe care il facem este sa devenim robii situatiilor in care ne gasim, sau robii gandurilor pe care le avem (ca sotul este necredincios, ca vrei sa te casatoresti, ca tata nu mai e printre noi etc.)
Pavel era mai liber in inchisoare decat sunt altii de afara. Nu ne putem considera victimele acelor situatii, sau sa ne izolam si sa ne plangem de mila. Sa fim liberi inseamna sa stim sa ne echilibram.
Este legitim ca sa ne consumam durerea. Domnul Isus plange impreuna cu Marta si Maria la mormantul lui Lazar.
Atunci cand conduci masina te uiti in oglinda retrovizoare pentru a te ghida, pentru a avea o imagine de ansamblu. Daca vei continua sa te uiti numai in ea, si nu te vei uita inainte, te vei accidenta. La fel este si in viata de zi cu zi: te uiti in urma (in oglinda retrovizoare) pentru a te ghida si pentru a nu mai repeta greselile.
"Fratii mei, sa priviti ca o mare bucurie cand treceti prin felurite incercari ca unii care stiti ca incercarea credintei voastre lucreaza rabdare." (Iacov 1: 2,3)
Nu stiu cate persoane citesc acest blog, eu stiu doar doua...
Singurul gand care imi vine e ca cineva care se afla in aceeasi situatie ar putea citi, si l-ar putea incuraja ceea ce am scris, cum si pe mine m-a incurajat un scriitor. M-am bucurat sa pot invata de la o persoana care a trecut pe aici, si sa stiu ca mai e o persoana in aceeasi stare ca si mine. Ceea ce m-a atras a fost sinceritatea si curajul de a pune intrebari la care eu nici macar nu m-am gandit. Sunt foarte multi oameni care mascheaza suferinta, care scriu (si pe blog) victoriile, momentele ulterioare suferintei, si felul cum au trecut prin ele. Se poate sa vezi altfel lucrurile dupa, dar ce se intampla in aceasta perioada? Ce poti invata?
Toti vor sa iasa cat mai repede din aceasta stare sau, daca se poate, sa treaca peste. Cea mai mare greseala pe care o facem este de a amortiza suferinta. Incerci sa gasesti metode, sau lucruri care sa te implineasca, pentru a inlocui suferinta. Cauti surogate.
Eu am fost tentata, stiind ca sentimentele sunt sinusoidale, si pentru ca ma aflam intr-o stare de declin, sa le las asa pana ce se vor intensifica si vor ajunge intr-un punct minim dupa care vor urca. Cu alte cuvinte voiam sa ajung intr-un punct in care pur si simplu sa "explodez". Voiam sa vad pana unde pot sa ajung sau cat pot sa stau si sa aman momentul in care sa vin inaintea Domnului. Indiferent de situatie devii superficial, aratandu-te altfel de cum esti cu adevarat.
Urmatoarea cantare reda exact ceea ce simt.
Un lucru pe care il facem este sa devenim robii situatiilor in care ne gasim, sau robii gandurilor pe care le avem (ca sotul este necredincios, ca vrei sa te casatoresti, ca tata nu mai e printre noi etc.)
Pavel era mai liber in inchisoare decat sunt altii de afara. Nu ne putem considera victimele acelor situatii, sau sa ne izolam si sa ne plangem de mila. Sa fim liberi inseamna sa stim sa ne echilibram.
Este legitim ca sa ne consumam durerea. Domnul Isus plange impreuna cu Marta si Maria la mormantul lui Lazar.
Cand se intampla sa trecem printr-o suferinta e ca si cum ar apune soarele. Tu ai tendinta sa te indrepti in directia in care a apus. Trebuie sa te intorci si sa te cufunzi in noapte; sa fii gata sa-ti consumi durerea, pentru ca soarele va rasari din cealalta parte si mergand in directia in care a apus nu faci altceva decat sa-ti lungesti drumul.
Viata noastra este o alergare inainte pentru o intalnire cu Hristos.
”Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.”Atunci cand conduci masina te uiti in oglinda retrovizoare pentru a te ghida, pentru a avea o imagine de ansamblu. Daca vei continua sa te uiti numai in ea, si nu te vei uita inainte, te vei accidenta. La fel este si in viata de zi cu zi: te uiti in urma (in oglinda retrovizoare) pentru a te ghida si pentru a nu mai repeta greselile.
"Fratii mei, sa priviti ca o mare bucurie cand treceti prin felurite incercari ca unii care stiti ca incercarea credintei voastre lucreaza rabdare." (Iacov 1: 2,3)
Putea...
"Putea, în focul suferinţei,
Să rup-al Dragostei zălog
Putea, sub cerul umilinţei,
Să nu se plece ca un rob.
Dar ne-a iubit până la capăt
Şi-a fost smerit cât nu pot spune
A-nfăptuit porunca sfântă
Minunea ce-a salvat o lume.
Popor ceresc a vrut la Tatăl
Să cheme El, cu glas duios,
Şi ne-ncetat a stat în rugă
Să-nvie orice păcătos.
Păstor al oii rătăcite,
Prieten celui părăsit,
Izbăvitor de boli de moarte,
Cel ce o lume-a biruit.
Ne dă Lumina şi Viaţa
Şi apa vie din belşug
Ne dă intrarea-n sfânta casă
Şi slobozirea dintr-un jug.
Ne-arată calea-mpărătească
Vom fi copii din Tatăl Sfânt
De-n Jertfa Dumnezeiască
Vom crede-aicea, nu-n mormânt.
În dragostea-i nemărginită
Se-apropie fără cuvânt
Să-ţi dăruiască-acum cadoul
Cel mai de preţ de pe pământ.
E Mântuirea, iubit suflet,
Primeşte Viaţa, ia-o-n dar!
Intoarce spatele-ndoielii,
Pune credinţa azi hotar!
Alege drumul sfânt din faţă
Priveşte! Domnu-ntinde mâna
Ţi-a pregătit o viaţă nouă
Şi-n cerul sfânt tu ai cununa.
Ce har! O, strună obosită,
Tu poţi cânta fără cusur
Şi lauda în veci pe Domnul
În cerurile de azur."
(5.11.1990)
Să rup-al Dragostei zălog
Putea, sub cerul umilinţei,
Să nu se plece ca un rob.
Dar ne-a iubit până la capăt
Şi-a fost smerit cât nu pot spune
A-nfăptuit porunca sfântă
Minunea ce-a salvat o lume.
Popor ceresc a vrut la Tatăl
Să cheme El, cu glas duios,
Şi ne-ncetat a stat în rugă
Să-nvie orice păcătos.
Păstor al oii rătăcite,
Prieten celui părăsit,
Izbăvitor de boli de moarte,
Cel ce o lume-a biruit.
Ne dă Lumina şi Viaţa
Şi apa vie din belşug
Ne dă intrarea-n sfânta casă
Şi slobozirea dintr-un jug.
Ne-arată calea-mpărătească
Vom fi copii din Tatăl Sfânt
De-n Jertfa Dumnezeiască
Vom crede-aicea, nu-n mormânt.
În dragostea-i nemărginită
Se-apropie fără cuvânt
Să-ţi dăruiască-acum cadoul
Cel mai de preţ de pe pământ.
E Mântuirea, iubit suflet,
Primeşte Viaţa, ia-o-n dar!
Intoarce spatele-ndoielii,
Pune credinţa azi hotar!
Alege drumul sfânt din faţă
Priveşte! Domnu-ntinde mâna
Ţi-a pregătit o viaţă nouă
Şi-n cerul sfânt tu ai cununa.
Ce har! O, strună obosită,
Tu poţi cânta fără cusur
Şi lauda în veci pe Domnul
În cerurile de azur."
(5.11.1990)
Copilul furat
De curând am citit o poveste pentru copii, despre un băiat care fusese răpit la câteva luni de la naştere, şi ţinut într-o peşteră ani de zile. Nu a avut jucării şi singurele flori pe care le văzuse erau făcute din hârtie de unul dintre hoţi, cu care acesta se împrietenise. După mulţi ani, pe când supraveghetoare a adormit, el s-a avântat în peşteră pănă ce a ajuns la o crăpătură prin care pătrundea lumina. A putut ieşi şi ceea ce s-a produs în mintea lui a fost de nedescris. Nu ştia ce este acela soare, animale nu văzuse până atunci. A ajuns la un păstor bătrân, evlavios, care l-a învăţat despre fiecare lucru de care el era uimit. Bătrânul l-a lăsat să vadă frumuseţea lor, făcându-l să-şi dorească să afle cine le-a creat, şi în final i-a povestit despre Dumnezeu.
Mi-a plăcut ceea ce au spus părinţii lui, la regasirea lor: "Oh! Dacă am putea vedea dintr-o dată toate minunile lui Dumnezeu prin ochii inocenţei fără experienţă, cum a făcut Henry, ce efect ar avea asta asupra inimilor noastre!Oh, Doamne! Ce mult ne-ar uimi creaţia Ta! Şi cum ne-ar umple de mulţumire şi de admiraţie binecuvântările Tale. La vederea cerului Tău minunat şi a acestui pământ plin de frumuseţi, inimile noastre ar fi cuprinse de un sentiment de dragoste inexplicabil. "
"-Ceea ce a simţit Henry când a iesit din peşteră şi a văzut pentru prima dată spectacolul universului, adăugă mama lui, vom simţi şi noi atunci când vom părăsi această viaţă de pe pământ pentru a ne duce în rai. Pentru că, aşa cum jucăriile pe care i le-au dat lui Henry în grotă şi pe care acesta le-a îndrăgit, cum ar fi florile lui, oile, copacii (din hârtie), nu erau decât nişte copii slabe ale operelor creaţiei, în acelaşi mod toate frumuseţile şi bucuriile din această lume nu sunt decât nişte umbre ale fericirilor şi ale grandorii care ne aşteaptă în rai."
Obişnuiam ca atunci când plecam de la serviciu să mă opresc câteva minute să văd apusul soarelui şi pescăruşii de pe lacul Fundeni.
Domnul zilnic ne încojoară cu peisaje minunate. Ca un artist, pictează pentru ca să ne încânte ochiul. " Ne putem imagina că Dumnezeu îi spune în fiecare dimineaţă "Mai fă o dată!" soarelui; şi la fel, în fiecare seară, "Mai fă o dată" lunii." (G.K. Chesterton)
Mi-a plăcut ceea ce au spus părinţii lui, la regasirea lor: "Oh! Dacă am putea vedea dintr-o dată toate minunile lui Dumnezeu prin ochii inocenţei fără experienţă, cum a făcut Henry, ce efect ar avea asta asupra inimilor noastre!Oh, Doamne! Ce mult ne-ar uimi creaţia Ta! Şi cum ne-ar umple de mulţumire şi de admiraţie binecuvântările Tale. La vederea cerului Tău minunat şi a acestui pământ plin de frumuseţi, inimile noastre ar fi cuprinse de un sentiment de dragoste inexplicabil. "
"-Ceea ce a simţit Henry când a iesit din peşteră şi a văzut pentru prima dată spectacolul universului, adăugă mama lui, vom simţi şi noi atunci când vom părăsi această viaţă de pe pământ pentru a ne duce în rai. Pentru că, aşa cum jucăriile pe care i le-au dat lui Henry în grotă şi pe care acesta le-a îndrăgit, cum ar fi florile lui, oile, copacii (din hârtie), nu erau decât nişte copii slabe ale operelor creaţiei, în acelaşi mod toate frumuseţile şi bucuriile din această lume nu sunt decât nişte umbre ale fericirilor şi ale grandorii care ne aşteaptă în rai."
Obişnuiam ca atunci când plecam de la serviciu să mă opresc câteva minute să văd apusul soarelui şi pescăruşii de pe lacul Fundeni.
Domnul zilnic ne încojoară cu peisaje minunate. Ca un artist, pictează pentru ca să ne încânte ochiul. " Ne putem imagina că Dumnezeu îi spune în fiecare dimineaţă "Mai fă o dată!" soarelui; şi la fel, în fiecare seară, "Mai fă o dată" lunii." (G.K. Chesterton)
"Sa te bucuri in necaz"
M-am tot gândit la însemnătatea acestor vorbe pe care le-am auzit în urmă cu aproximativ un an de zile: "Să te bucuri în necaz!"
Mai mult ca niciodată, atunci când trec prin necaz, nu reuşesc să văd lucrurile bune din viaţă, şi îmi este greu să mă bucur.
Cand am auzit aceste cuvinte, am aflat despre viaţa unei femei care şi-a dorit atât de mult un copilaş, încât l-a făcut din flori. După câţiva ani s-a îmbolnăvit, iar copilul a fost nevoit să-şi îngrijească mama. Nu îmi mai amintesc toate detaliile, dar ştiu că au avut o viaţă plină de necazuri. Autorul relata întâmplările într-un mod obiectiv, fără a spune ceva vis-a-vis de ceea ce simţeau. Mă întrebam unde era bucuria.
Bucuria, poate că nu era afişată, dar era acolo.
Bucuria pe care o femeie o are - aceea de a fi mamă. Indiferent de greutăţi se sacrifică, şi îşi iubeşte copilul.
Şi în cazul copilului exista bucuria că este dorit şi iubit.
Această dorinţă de a fi iubiţi, Dumnezeu a pus-o în noi, şi El poate să o satisfacă. El ne iubeşte mult mai mult decât ne dorim noi, sau ne putem închipui.
Aceasta este bucuria care nu poate fi umbrită de nici un necaz, pentru că nu depinde de situaţie, ci de Dumnezeu! Absenţa binelui, absenţa căldurii, a luminii soarelui, nu determină în nici un fel bucuria atâta timp cât Dumnezeu există şi ne iubeşte!
Mai mult ca niciodată, atunci când trec prin necaz, nu reuşesc să văd lucrurile bune din viaţă, şi îmi este greu să mă bucur.
Cand am auzit aceste cuvinte, am aflat despre viaţa unei femei care şi-a dorit atât de mult un copilaş, încât l-a făcut din flori. După câţiva ani s-a îmbolnăvit, iar copilul a fost nevoit să-şi îngrijească mama. Nu îmi mai amintesc toate detaliile, dar ştiu că au avut o viaţă plină de necazuri. Autorul relata întâmplările într-un mod obiectiv, fără a spune ceva vis-a-vis de ceea ce simţeau. Mă întrebam unde era bucuria.
Bucuria, poate că nu era afişată, dar era acolo.
Bucuria pe care o femeie o are - aceea de a fi mamă. Indiferent de greutăţi se sacrifică, şi îşi iubeşte copilul.
Şi în cazul copilului exista bucuria că este dorit şi iubit.
Această dorinţă de a fi iubiţi, Dumnezeu a pus-o în noi, şi El poate să o satisfacă. El ne iubeşte mult mai mult decât ne dorim noi, sau ne putem închipui.
Aceasta este bucuria care nu poate fi umbrită de nici un necaz, pentru că nu depinde de situaţie, ci de Dumnezeu! Absenţa binelui, absenţa căldurii, a luminii soarelui, nu determină în nici un fel bucuria atâta timp cât Dumnezeu există şi ne iubeşte!
Un cantec al celui suferind...
Dacă m-ai fi întrebat acum câteva luni cum văd viaţa ţi-aş fi spus că e uşoară atunci când stai lângă Domnul, când nu încerci să faci tu ceva şi ai credinţă, sau când laşi Duhul Sfânt să te călăuzească şi nu te bazezi pe sentimente. Asta pentru că eu doream să o văd aşa.
Dar nu este aşa.
Iov spune că „omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri. Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.” (cap. 14: 1,2)
„Pentru că omul este născut să sufere, aşa cum scânteia este născută să zboare”. (cap. 5, versetul 7)
Petru spune că vom suferi (1 Petru 5: 10) şi că suntem întristaţi prin felurite încercări (1 Petru 1: 6).
Petru are câteva lucruri să ne spună:
1. Necazul nu durează. Va veni ziua când se va sfârşi şi este important să ai această perspectivă în viaţa creştină. Încetezi să trăieşti pentru moment, începi să trăieşti pentru eternitate. Când cel mai rău necaz vine, ştii că viaţa nu va fi mereu astfel iar aceasta te întăreşte şi te încurajează. El a spus: „suferinţa noastră uşoară, care este doar pentru o clipă...”. El a numit această viaţă o „clipă”; Aşa că, te rog să înţelegi, în mijlocul necazurilor tale, necazurile nu vor dura.
2. Necazurile servesc unui scop.
- necazul te smereşte;
- necazul te îndepărtează de lucrurile lumeşti;
Când se întâmplă un necaz, el te aduce pe genunchi şi te îndepărtează de la lumescul de care ai devenit ataşat. Te ajută să priveşti spre cer, îţi descoperă ceea ce iubeşti cu adevărat. Şi când te linişteşti în necazurile tale, devii capabil să-i ajuţi pe alţii care sunt în necaz.
- necazul este folosit de Dumnezeu pentru a ne purifica de păcatul nostru;
- necazul este folosit de Dumnezeu pentru a dezvolta un caracter răbdător, o
3. Necazul aduce durere. Aceste încercări şi necazuri de care ne lovim în viaţă produc durere psihică, suferinţe mentale grele, nelinişte. Cred că adesea, durerea ne clarifică lecţia când alte lucruri nu o fac. Dacă altceva nu o face, durerea te face să gândeşti, te obligă să-ţi pui întrebări. Durerea are un rol important în a te schimba. Şi nu există nici un comentariu care să clarifice Biblia mai bine decât boala şi durerea. Eşti condus către Biblie într-o stare a minţii si inimii, în durerea ta, pe care altfel nu o ai.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)