De vorba cu o invatatoare

Îmi place să aud poveștile altor persoane, și nu știu cum se face că nu eu încep discuția, și nici nu prea reușesc să o coordonez. Eu tac și ascult. Nu obișnuiesc să întrerup persoana de lângă mine atunci când vorbește, și pentru că de regulă cealaltă persoană este mai vorbăreață decât mine, nu reușesc decât să mai pun câte o întrebare printre ceea ce-mi povestește.

De multe ori timpul este scurt, astăzi de exemplu am mai mers încă o stație cu mașina pentru a nu întrerupe discuția brusc și pentru că îmi făcea plăcere să o ascult pe interlocutoarea mea. A început prin a-mi povesti că face acel traseu zilnic, și că este mult mai rentabil să mearga cu mașina decât cu metroul, și mi-a spus și pentru ce face asta - pentru niște copilași de clasa I. Se vedea că îi sunt dragi și că ceea ce face, face din plăcere. Înainte ca aceasta să meargă acolo, o tânără învățătoare avea grijă de copii. Însă datorită unor probleme personale și a salariului foarte mic, a plecat din București. Salariul tinerelor învățătoare este de 400 ron. Dacă stai cu chirie numai pentru o cameră plătești 100 euro, plus întreținerea și alte cheltuieli; și mai trebuie să și mănânci. Cu un așa salariu multe nu prea își dau silința să-i învețe pe copii, cu toate că au pregătire. Doamna aceasta este ceva mai în vârstă și primește și un spor.

Îmi amintesc cu drag de învățătoarea mea. A fost ca o a doua mamă. Era foarte tânâră și frumoasă, blândă și avea o voce frumoasă. Venea la școală cu chitara, ne cânta și ne învăța și pe noi. Îmi amintesc și acum că am plâns foarte mult la sfarșitul clasei a IV-a. Am mai văzut-o prin școală, și am mai avut-o ca profesoară la căteva ore de romană, pentru că devenise profesoară, dar nu a stat prea mult. Mi-aș dori să o revăr și să-i mulțumesc pentru ceea ce a investit în mine, pentru dragostea pe care mi-a arătat-o.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că a aranjat lucrurile ca să am o așa învățătoare.