Se afișează postările cu eticheta fericire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fericire. Afișați toate postările

Invatand de la batrani

Așa mă bucur să aud alte persoane vorbind despre Dumnezeu, dar mă și rușinez pentru că eu de multe ori nu o fac. Astăzi o doamnă m-a învățat o lecție importantă; după ce am îndrumat-o ca să ajungă la fiica sa, aceasta a rostit niște cuvinte drept mulțumire, cuvinte care mi-au mers la suflet.
Ceea ce mi-a spus la sfârșit, înainte de a ne despărți, mi-a arătat cât de mulțumitoare era, pentru un lucru mărunt. Ieri vorbeam cu colega mea, Andreea, și-mi zicea de un pastor care spunea că oamenilor nu e bine să le faci prea multe gratuități, pentru că ajung să nu mai aprecieze și să considere că li se cuvin unele lucruri. De multe ori mi s-a întâmplat să nu apreciez gesturile celorlalți.

Un alt lucru care m-a surprins în ceea ce a spus acea bătrână, a fost faptul că l-a menționat pe Dumnezeu. Dorința dânsei era ca El să mă binecuvânteze.

”Fericirea este înțelepciunea de a te bucura de tot ceea ce îți dăruiește Dumnezeu!”
Fiecare zi este o binecuvântare, faptul că avem cu ce ne îmbrăca, ce mânca este o binecuvântare, și așa lista continuă, pentru că tot ceea ce avem, de la Tatăl ceresc primim. 
Count your blessings.

M-aș bucura mult să scrieți, cei ce citiți această pagină, câteva binecuvântări. Sunt multe lucruri pe care le primesc și nici nu-mi dau seama. Dar poate că voi le identificați.