De curând m-am
gândit la o poezie în care m-am văzut pe mine cerându-I Domnului socoteală, și
spunându-i:
”S-aștept?... ce să aștept? De ce? Stăteam înfrânt
și rătăcit..
Oare e mâna Ta prea scurtă? Urechea Ta n-a auzit?” și răspunsul a venit: ”Aș fi putut să
clatin munții, să-ntunec soarele pe cer.. Aș fi putut
s-aprind văzduhul; să-i înviez pe cei ce pier!
Dacă ți-aș arăta într-una ce să alegi să-ți fie bine Tu ai avea răspuns
la toate... dar nu M-ai întâlni pe Mine!”.
Mi-am dat seama că
mă uit la mine, și la această viață de aici, și atunci când visele nu mi se
împlinesc rămân dezamăgită, și tot insist în dorința mea și mă încăpățânez o
vreme. Înțeleg lucrurile, însă mi-e greu să le și accept.
Dumnezeu permite
suferința, din simplul motiv că în acele momente Îl vedem pe El. Cu părere de
rău o spun, îl cautăm pe Dumnezeu mai mult când ne este greu, când nu mai avem
ce face, apelăm la El ca la o ultimă soluție. Nu toți fac așa, și îmi place să
cred că nici eu, însă nu știu căt de adevărat este. Mă întreb dacă viața
noastră ar fi așa cum ne-am dori-o, ne-am mai pune problema existenței lui
Dumnezeu? Ne-am mai gândi la El? Probabil că ne-am mulțumi cu ceea ce am avea
și nu ne-am mai gândi la altceva dincolo de aceasta.
Din păcate nu este
cum ne dorim, și chiar și cei care nu se gândesc la veșnicie, știu că viața
este grea, și în strădania lor încearcă să construiască ”un pământ nou”; se
gândesc ce pot face ca să le fie bine, o carieră, își strâng avuții, și se
rezumă doar la aici și acum. Credincioșii își ridică privirile și-și dezlipesc
inima de aceste lucruri trecătoare, și se gândesc la lucrurile de dincolo. Își
dau seama că cel mai real și important este Dumnezeu.
”Dumnezeu ne
șoptește în plăcerile noastre, ne vorbește în conștiință, dar strigă în dureri!
Durerea este megafonul cu care trezește o lume surdă.”
Acesta este titlul unei cărți pe care o citesc și pe care nu o pot lăsa din mână. Cine mă cunoaște bine știe că am început multe cărți, însă nu le-am terminat, pentru că nu m-au captivat la fel ca romanele. De multe ori titlul mă atrage și după ce citesc câteva pagini o pun în biblioteca și acolo rămâne.
Această carte este diferită de celelalte, nu pentru că promite mai multe, ci pentru că iese din tipare. Este o carte revoluționară.
În postarea anterioară am scris despre faptul că Dumnezeu nu ne-a promis o viață așa cum ne-o dorim, sau ușoară, ci că El va fi cu noi. Același lucru îl spune și Larry, și chiar mai mult, el zice nici să nu încercăm să ne facem viața frumoasă, sau să-L căutăm pe Dumenezeu pentru binecuvântări sau pentru că ne gândim că ne va fi bine. Numește aceasta Calea cea Veche (Lege) sau Legea liniarității, dată de două puncte, un punct B pe care ni-l dorim, și un punct A reprezentat de ceea ce credem că trebuie să facem ca să ajungem în B.
De exemplu ca să fiu spirital trebuie să respect disciplinele spirituale.
Sau
A: ce trebuie să fac ca să...
B: ...am copii credincioși, sau o familie fericită.
El ne îndeamnă să renunțăm la toate acestea, și să căutăm prezența lui Dumnezeu.
”Milioane de oameni Îl urmează pe Isus pentru a câștiga o viață mai bună împreună cu binecuvântări imediate.
Când lucrurile merg prost, e tentat să pună eșecul pe seama greșelilor lui. Se simte îngrozitor. Dumnezeu pare absent. Presiunea apasă. Dar această mentalitate ține de Calea cea Veche. Sângele lui Isus Hristos a deschis o Cale Nouă, Vie, ne-a dat o direcție diferită, indiferent dacă viața merge bine sau rău, indiferent dacă conștientizăm sau nu bunătatea ori egocentrismul. Pe Calea cea Nouă presiunea a dispărut.
Există însă două dificultăți legate de această nouă întelegere:
Unu: ni se cere să renunțăm la controlul asupra evenimentelor din viața noastră și să ne încredem în Dumnezeu, care va face tot ce crede El de cuviință. Respectarea timpului de părtășie și rugăciunea fierbinte nu garantează îndepărtarea definitivă a cancerului; și nu garantează nici extinderea și eficientizarea lucrării. Noi am vrea să putem influența, dacă nu chiar controla, binecuvântările pe care ni le dorim.
Doi: e mai greu să te bucuri de Dumnezeu decât de binecuvântările Lui. Pune-L pe un copil mic să aleagă între tovărășia tatălui său în absența cadourilor de Crăciun și un munte de cadouri sub brad brad în absența tatălui. S-ar putea să aleagă cadourile. Doar un om matur va prețui binecuvântarea prezenței unei persoane dragi mai mult decât pe cea a unor cadouri.
Să păziți dar cuvintele legâmăntului acestuia, și să le împliniți, ca să izbutiți în tot ce veți face. (Deuteronom 29:9)
Acest pasaj stabilește Legea Liniarității ca bază a Vieții mai Bune însoțită de binecuvântările lui Dumnezeu, rezumând totodată condițiile unei înțelegeri pe care Dumnezeu a făcut-o cu copiii Lui în perioada vechi-testamentală. Astfel, pe de o parte, se desființează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinței și zădărniciei ei- căci Legea n-a făcut desăvârșit - și pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. (Evrei 7:18,19)
Legea Libertății a fost stabilită ca o cale de a dobândi o speranță mai bună în locul unei vieți mai bune. Acea speranță mai bună e intimitatea cu Dumnezeu. Tot așa și noi, când eram nevârstnici, eram sub robia învățăturilor începătoare ale lumii. Dar acum, după ce ați cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu, cum vă mai întoarceți iarăși la acele învățături începătoare, slabe și sărărcăcioase, cărora vreți să vă supuneți din nou? (Galateni 4.3, 9)
Când orice altă ambiție, în afara apropierii de Dumnezeu, dobândește o însemnătate de prim rang în sufletul nostru, fie că e direcționată în mod izbitor înspre folosul propriu sau înspre cel al Împărăției, ne aflăm pe Calea cea Veche.
Isus oferă un alt fel de pace: Va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Pacea dată de Isus nu depinde de binecuvântările meritate. Ea depinde în totalitate de unica și suprema binecuvântare pe care El o garantează celor ce-L urmează: posibilitatea de a ne apropia de El, de a miza totul pe El, care ne însoțește cu prezența Sa chiar și când avem impresia că e absent, de a ne bizui pe faptul că El va face o lucrare bună în noi chiar și-atunci când aparențele par a arăta contrariul. ”
Sper că v-am stărnit interesul să citiți mai mult. Eu una îmi doresc că citesc mai mult din Cuvânt și să-L cunosc mai mult pe Dumnezeu.
Ne așteptăm cu toții ca Dumnezeu să ne scape de unele lucruri. Când vrem să evităm un lucru, când vrem să treacă mai repede ne îndreptăm privirea către Dumnezeu.
Dacă vrem să evităm și să o luăm pe ocolite, nu avem nevoie ca El să fie cu noi. Calea aceea este fără obstacole.
Pe un drum plin de greutăți vei învăța smerenia, dependența de Dumnezeu, și ce e mai important, El va fi acolo. Dumnezeu nu a spus niciodată că va fi ușor, că va fi așa cum vrem, El a promis că va fi cu noi.
Dacă te întrebi de ce Dumnezeu permite răul - El nu a spus că ne va scăpa și că ne va fi bine, ci ca El este cu noi.
Acest lucru mă încurajează și mă face să merg, știind că este cu mine, și că nu mă va lasă singură.
Suntem limitați. Nu putem face foarte multe lucruri deodată și pentru mult timp. Cel mai bine se vede când lucrezi mult, cu toate că îl implici pe Dumnezeu în ceea ce faci, și simți prezenta Lui, ai nevoie și de hrană. Ceea ce primim ne ajunge pentru o zi sau câteva (atunci când citești reții pentru puțin timp), și dacă nu există o constanță, inima noastră va fi goală. Mă gândesc că în momentele acestea ne-ar prinde bine să știm versetele pe de rost.
Zilele acestea am auzit o predică de-a lui Paul Washer legată de prioritizarea timpului pe care îl avem.Spunea el că oamenii își organizează timpul pentru a face lucrurile cu adevărat importante. Cred că este bine, pentru că timpul se scurge repede, uneori îl risipim aiurea, și nu putem să le facem pe toate.
Nu știu dacă există vreo metodă prin care să putem jongla lucrurile lumești cu cele spirituale, dacă trebuie să le separăm sau nu, dacă trebuie să ne silim să citim Cuvântul lui Dumnezeu sau trebuie să fim atrași, cert e că uneori suntem în situația în care suntem goi și nu simțim nici o dorință să citim sau să ne rugăm. Știm ceea ce este bine, teoretizăm, însă de multe ori ne este greu să și aplicăm.
Uneori în urma lucrurilor cu care am venit în contact, încercăm să înțelegem lucrurile lui Dumnezeu. Concepția greșită pe care o putem avea despre Dumnezeu ne poate face lipsiți de dorința de a veni în contact cu Cuvântul lui Dumenzeu. De exemplu dacă îl vezi pe Dumnezeu ca pe un tată autoritar, dictator, automat îți dorești să stai departe de El.
Domnul să ni se descopere tot mai mult, să ne ajute să-L vedem așa cum este cu adevărat, să ne ajute să alegem lucrurile Lui, și să-L implicăm în tot ceea ce facem. El ne cunoaște limitele și ne dă putere. De asemenea ne-a dat și Duhul Sfânt pentru a ne ajuta să înțelegem, și să devenim tot mai mult asemenea chipului Domnului Isus.
[Religion might preach grace, but another thing they practice Tend to ridicule God’s people, they did it to John The Baptist They can’t fix their problems, and so they just mask it Not realizing religions like spraying perfume on a casket See the problem with religion, is it never gets to the core It’s just behavior modification, like a long list of chores Like lets dress up the outside make look nice and neat But it’s funny that’s what they use to do to mummies While the corpse rots underneath
I’ve already said that I don’t think “religion” is the right term for what Bethke is talking about. But he has done a great job here of describing false religion. Jesus blasted the Pharisees for being “whitewashed tombs,” for looking beautiful on the outside and full of dead people’s bones on the inside, for appearing righteous but being full of hypocrisy and lawlessness (Matt. 23:27-28). It is possible for churches and churchgoers to have the reputation for being alive, but actually be dead (Rev. 3:1). Some churches claim to love grace, but all they give you is legalism. Bethke is hitting on a real problem.] KEVIN DEYOUNG
Recunosc ca nu stiu foarte multe despre republicani( am dat un search pe wikipedia si am gasit doar cateva informatii sumare), nu stiu exact cu ce se confrunta sau ce l-a detarminat pe tanar sa scrie acest peom, si nici nu stiu exact la ce se refera cand spune "religie", ori daca termenul este corect folosit. Insa daca se refera la iudaism, sau ceva asemanator, in mare parte este corect ceea ce spune aici. Si daca Hristos lipseste, atunci ceea ce fac, sau traiesc se cheama religie. A nu se confunda religia cu crestinismul. Religii sunt si islamul, si budismul.
In seara asta am dat peste altceva care m-a pus pe ganduri. cautam ceva pe internet legat de muzica rock, stiu ca era un articol care a aparut si in revista "Pe Calea credintei" si am gasit ceva legat de Proconsul. Iata ce am gasit. http://www.radiounison.ro/editorial/de-ce-nu-cred-in-pocainta-lui-bodo.html
Poate ca cel care a scris este prea radical, la fel ca Bethke. Eu una as fi curioasa sa aflu cum gandeste Bodo acum. Sper ca Dumnezeu sa-i descopere tot mai mult din lucrurile Lui, si acele "spectacole"/ "concerte" sa fie inlocuite de o inchinare reala.
Dar ma gandesc ca este un fapt real. Si nu se intampla numai in Raul Vietii. Daca si tanarul acela se confrunta cu acelasi lucru? Daca nu e la fel in multe biserici din America: doar spectacol?
Nu inseamna ca sunt in totalitate de acord cu ceea ce a spus... insa e bine sa luam ceea ce este bun, si sa ne gandim la asta.
In concluzie eu zic ca acest filmulet poate fi un semnal de alarma, un poem care sa ne cerceteze... sau pur si simplu ceva gresit si neinspirat.
Aceasta melodie imi aminteste cine sunt in Hristos, si-mi schimba perspectiva.
Imi doresc sa privesc in aceeasi directie in care priveste El, sa ma bucur in El si, anul acesta si intreaga mea viata sa fie spre slava si gloria Lui.
De ceva timp ma gandesc la un aspect. Noi putem spune NU la ceea ce Dumnezeu spune DA si invers. Evident nu trebuie sa traiesti tot timpul cu teama aceasta, ca ai putea gresi in orice clipa, ca ai putea rata o binecuvantare, dar nici sa cazi in cealalta extrema si sa nu-ti pese catusi de putin ce faci.
Eu de una singura iau numai decizii gresite. Am vazut asta la mine. Insa atunci cand ma las calauzita de Dumnezeu, ma conformez voii Lui. Atunci faptul ca inca mai detin controlul asupra vietii mele este o iluzie.
Cineva spunea candva ca "drumul Calvarului este presarat cu scheletele eurilor noastre, cadavrele iluziilor ca detinem controlul si cioburile fariseismului, ale spiritualitatii egocentrice si ale lipsei de libertate."
De multe ori sentimentele apar şi dispar, bucuria parcă e undeva ascunsă bine şi nu prea îşi face simţită prezenţa, iar gândurile mă poartă într-o parte şi în cealaltă. Însă cu cât am pătruns mai mult în Cuvânt, din experienţa mea şi din ceea ce am văzut am ajuns să am convingeri.
Una din convingeri este că dacă Dumnezeu bate la uşa inimii cuiva, face asta din dragoste pentru acea persoană, şi pentru că are un plan cu ea şi ştie ce este cel mai bine. Aş merge mai departe şi aş spune că ne-a avut în plan încă dinainte de a ne fi născut, că lucreaza la inima noastră (El întocmeşte inima şi ia aminte la căile ei), pune dorinţă în noi şi cel mai important, Duhul Său. Noi singuri nu L-am fi căutat niciodată (Romani 3:11)
Un bebeluş nu decide dacă poate să vină pe lume. El este născut, la fel cum noi suntem născuţi din nou de către Dumnezeu. "Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi." (1 Petru 1:3)
Nu ştiu ceea ce putem face noi, dar ştiu ceea ce face Dumnezeu şi ceea ce a făcut: TOTUL. El ne ţine, ne susţine, şi ne mântuieşte. "Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!" (1 Petru 1:5)
"Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă." (Romani 9:16)
"Tu ne-ai facut pentru Tine si inimile noastre nu-si gasesc odihna pana cand nu se odihnesc in Tine." (Confesiuni - Augustin)
"Putem avea esecuri, dar acest lucru nu are nimic de-a face cu miezul problemei. Noi am fost creati pentru partasie cu Dumnezeu si fara aceasta partasie traim in gol si ne doare. El Insusi a sadit dorul acesta in noi, un dor pe care-l cunoastem cu totii.
Poate ca dorul acesta nu-ti domina intotdeauna constiinta, dar el exista. Ba mai mult, Dumnezeu canta muzica Lui dulce care face ca dorul sa palpite si sa prinda viata.
Adanc in vastul tau spatiu launtric se afla un cort construit de Dumnezeu pentru a avea comuniune cu tine. Din acel cort El te cheama cu o tandra insistenta si, din cele mai indepartate colturi ale spatiului tau launtric, durerea unei dorinte arzatoare raspunde ca un ecou.
Tu o poti ignora. Uneori o si faci, pentru ca alte lucruri te atrag mai mult,dar ele iti atrag fiinta doar superficial. Ele creeaza neliniste, in timp, ce chemarea Lui este o chemare la pace.
Sau poate te temi ca nu esti vrednic sa te apropii de cort si, cu atat mai putin, sa intri in el. Ti se pare ca ar trebui sa-I adresezi lui Dumnezeu atatea scuze, ca sunt atatea probleme, atata nesiceritate pe care trebuie s-o infrunti inainte de a te putea apropia. Asa ca te simti instrainat, traind nu numai departe de Dumnezeu, ci si departe de adancurile propriei tale fiinte. Traiesti o viata de suprafata, in timp ce Adancul cheama adancul."
