Lecția soarelui
Priveam pe geam. Afară era înnorat și soarele abia se putea zări. Mă puteam uita la el, fără ca să pățesc ceva, pentru că ceea vedeam eu nu era ceea ce este el (sau așa cum este), ci mai degrabă un punct în nori. Dacă ar fi apărut în toată splendoarea lui, nu m-aș fi putut uita la el.
Apoi a intrat de tot în nori, nemaivăzându-se. Cu toate acestea eu eram plină de încredere că este tot acolo și așteptam cu nerăbdare să iasă din nori și să mă încălzească. M-am gândit că la fel îl văd pe Dumnezeu - în parte. Nu-L văd așa cum este El cu adevărat, ci nu văd decât o umbră, ceva neclar.
Și m-am mai gândit că au fost perioade când nu ”am simțit” prezenta lui Dumnezeu. Nu știu dacă întotdeauna au fost nori care m-au împiedicat ca să văd slava Lui, să-L văd așa cum este El, dar știu că deși eu nu-L vedeam, El era în același loc, lângă mine. Când spun nori mă refer la păcate. Păcatele noastre pun un zid de despărțire între noi și Dumnezeu. (Isaia 59:2) Însă nu am fost la fel de încrezătoare pe cât am fost în privința soarelui.
Într-un final soarele a ieșit și m-am putut bucura de el, de căldura lui și de lumina lui.
Invatand de la batrani
Așa mă bucur să aud alte persoane vorbind despre Dumnezeu, dar mă și rușinez pentru că eu de multe ori nu o fac. Astăzi o doamnă m-a învățat o lecție importantă; după ce am îndrumat-o ca să ajungă la fiica sa, aceasta a rostit niște cuvinte drept mulțumire, cuvinte care mi-au mers la suflet.
Ceea ce mi-a spus la sfârșit, înainte de a ne despărți, mi-a arătat cât de mulțumitoare era, pentru un lucru mărunt. Ieri vorbeam cu colega mea, Andreea, și-mi zicea de un pastor care spunea că oamenilor nu e bine să le faci prea multe gratuități, pentru că ajung să nu mai aprecieze și să considere că li se cuvin unele lucruri. De multe ori mi s-a întâmplat să nu apreciez gesturile celorlalți.
Un alt lucru care m-a surprins în ceea ce a spus acea bătrână, a fost faptul că l-a menționat pe Dumnezeu. Dorința dânsei era ca El să mă binecuvânteze.
”Fericirea este înțelepciunea de a te bucura de tot ceea ce îți dăruiește Dumnezeu!”
Fiecare zi este o binecuvântare, faptul că avem cu ce ne îmbrăca, ce mânca este o binecuvântare, și așa lista continuă, pentru că tot ceea ce avem, de la Tatăl ceresc primim.
Count your blessings.
M-aș bucura mult să scrieți, cei ce citiți această pagină, câteva binecuvântări. Sunt multe lucruri pe care le primesc și nici nu-mi dau seama. Dar poate că voi le identificați.
Ce mare Dumnezeu avem!!
Dumnezeu este cel mai mare compozitor si dirijor in acelasi timp. El are o imagine de ansamblu, stie locul fiecarui instrument si momentul in care acesta trebuie sa inceapa sa cante si detine controlul intregului spectacol. Ce armonie!!
Dumnezeu este un mare pictor si artist. Creeaza cele mai frumoase tablouri, vii, cu maci in lanuri de grau, cu flori de toate culorile amestecate si apusuri de soare minunate. Cat de frumos imbraca pamantul cu iarba!! Sunt atat de multe!!
Ii multumesc lui Dumnezeu pentru simturi: auz, vaz, miros, papilele gustative, pentru ochi, urechi... Multumesc pentru aceste frumuseti pe care ni le ofera ca sa ne putem bucura de ele: parfumul trandafirilor, al florilor de salcam, de zambile, mirosul de tei, izma, parfumul iasomiei...
creatiile compozitorilor ca Bach, Vivaldi, cantecele pasarilor, zborul fluturilor (prin Bucuresti ii vezi cam rar, dar sunt), sipotul izvoarelor,
pentru capsuni, cirese s.a.fructe, pentru legume...
Toate acestea nu fac altceva decat sa-mi indrepte ochii spre Creator si sa exclam: ”Ce mare Dumnezeu avem!! S-a gandit la toate."
Copiii învață ceea ce trăiesc
Dacă trăiesc în critică, copiii învață să condamne.
Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învață să fie agresivi.
Dacă trăiesc în teamă, copiii învață să fie fricoși.
Dacă trăiesc în compătimire, copiii învață să se autocompătimească.
Dacă trăiesc în ironie, copiii învață să fie timizi.
Dacă trăiesc în invidie, copiii învață să fie invidioși.
Dacă trăiesc cu rușine, copiii învață să se simtă mereu vinovați.
Dacă trăiesc cu încurajări, copiii învață să aibă încredere în ei.
Dacă trăiesc în toleranță, copiii învață să aibă rabdare.
Dacă trăiesc cu laude, copiii învață să facă aprecieri.
Dacă trăiesc în acceptare, copiii învață să iubească.
Dacă trăiesc în aprobare, copiii învață să se placă pe ei înșiși.
Dacă trăiesc cu recunoașterea meritelor, copiii învață să aibă un scop.
Dacă trăiesc în generozitate, copiii învață să dăruiască.
Dacă trăiesc în onestitate, copiii învață să spună adevărul.
Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învață să fie drepți.
Dacă trăiesc în bunătate și considerație, copiii învață respectul.
Dacă trăiesc în siguranță, copiii învață să aibă încredere în ei și în cei din jurul lor.
Dacă trăiesc în prietenie, copiii învață că lumea este un loc plăcut în care să trăiești.
de Dorothy Law Nolte
De vorba cu o invatatoare
Îmi place să aud poveștile altor persoane, și nu știu cum se face că nu eu încep discuția, și nici nu prea reușesc să o coordonez. Eu tac și ascult. Nu obișnuiesc să întrerup persoana de lângă mine atunci când vorbește, și pentru că de regulă cealaltă persoană este mai vorbăreață decât mine, nu reușesc decât să mai pun câte o întrebare printre ceea ce-mi povestește.
De multe ori timpul este scurt, astăzi de exemplu am mai mers încă o stație cu mașina pentru a nu întrerupe discuția brusc și pentru că îmi făcea plăcere să o ascult pe interlocutoarea mea. A început prin a-mi povesti că face acel traseu zilnic, și că este mult mai rentabil să mearga cu mașina decât cu metroul, și mi-a spus și pentru ce face asta - pentru niște copilași de clasa I. Se vedea că îi sunt dragi și că ceea ce face, face din plăcere. Înainte ca aceasta să meargă acolo, o tânără învățătoare avea grijă de copii. Însă datorită unor probleme personale și a salariului foarte mic, a plecat din București. Salariul tinerelor învățătoare este de 400 ron. Dacă stai cu chirie numai pentru o cameră plătești 100 euro, plus întreținerea și alte cheltuieli; și mai trebuie să și mănânci. Cu un așa salariu multe nu prea își dau silința să-i învețe pe copii, cu toate că au pregătire. Doamna aceasta este ceva mai în vârstă și primește și un spor.
Îmi amintesc cu drag de învățătoarea mea. A fost ca o a doua mamă. Era foarte tânâră și frumoasă, blândă și avea o voce frumoasă. Venea la școală cu chitara, ne cânta și ne învăța și pe noi. Îmi amintesc și acum că am plâns foarte mult la sfarșitul clasei a IV-a. Am mai văzut-o prin școală, și am mai avut-o ca profesoară la căteva ore de romană, pentru că devenise profesoară, dar nu a stat prea mult. Mi-aș dori să o revăr și să-i mulțumesc pentru ceea ce a investit în mine, pentru dragostea pe care mi-a arătat-o.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că a aranjat lucrurile ca să am o așa învățătoare.
O nădejde vie
”Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie, şi la o moştenire nestricăcioasă, şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.
Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!” (1 Petru 1: 3-5)
De multe ori spuneam că ”nădăjduiesc” să se întâmple ceva, dar era de fapt o dorință a mea ca să se realizeze, o speranță. Tot cu sensul de speranță este folosit și aici, însă este o mare diferență între ceea ce voiam eu să transmit, și ceea ce dorește Petru să ne spună. Nădejdea de care vorbește el aici este o nădejde plină de viață, animată, care vibrează în sufletul nostru. Este de fapt o credință în lucrurile viitoare, că se vor întâmpla așa cum Domnul Isus ne-a spus. Nu este ceva despre care nu știm nimic dar sperăm că se va finaliza într-un fel dorit de noi.
Nădejdea este ”ancora sufletului” (Evrei 6: 19). Nu a unui vas, ci a sufletului. Ancora îi oferă stabilitate, îl ține fix. ”Tocmai la aceasta se referă metafora, şi anume că noi, creaturi umane fragile, suntem supuşi la toate curentele vieţii şi la toate loviturile care ne izbesc într-o mai mare sau mai mică măsură. Şi că tânjim după ceva care să ne ofere permanenţă, stabilitate, ceva care să ne înrădăcineze şi să ne sădească în încredere.[...]Iar nădejdea (speranţa) care ancorează sufletul este acea nădejde (speranţă) sau încrederea sau certitudinea pe care o avem că Dumnezeu va împlini ceea ce a promis într-un mod atât de solemn.”
Nu doar comoara este păzită in ceruri, dar și noi, pentru a deveni moștenitori.
"Acum dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar cea mai mare dintre toate este dragostea." (1Corinteni 13: 13)
Trei in Unul
”Dumnezeu este unul în esență și trei în ce privește persoanele. Nu este nimic contradictoriu cu privire la aceasta. Dacă aș spune că Dumnezeu este unul în esență și trei în esență atunci am avea o contadicție de bună credință pe care n-ar putea-o rezolva nimeni. Atunci creștinismul ar fi irațional și absurd. Trinitatea este un paradox dar nu o contradicție. Un paradox este o contradicție aparentă care, la o examinare mai atentă, poate fi rezolvată.” (R.C. Sproul)
Între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt există o comuniune, o armonie, o relație intimă. Fiul îi este supus Tatălui din plăcere, pentru că așa dorește, iar Tatăl Îl înalță și Duhul Sfânt arată spre Fiul și Tatăl.
“Acesta este Fiul Meu Prea iubit, în care Îmi găsesc toată plăcerea” a spus Tatăl despre Domnul Isus. (Matei 3:17)
Prietenia
M-as fi asteptat ca dusmania dintre ei sa continuie, dar e clar ca avem multe de invatat de la copii.
Am observat doua lucruri.
Cand te deschizi se pot lega prietenii frumoase. Daca stai inchis si esti tot timpul serios, trist, ori suparat, este normal ca ceilalti sa nu te placa. Nu spun ca trebuie sa fii tot timpul vesel pentru ca ceilalti te vor cauta apoi doar pentru acest lucru, pentru ca esti funny. Oricum o faci, in toiul veseliei, sau cu ochii in lacrimi, deschide-te! Asa incep prieteniile. Si, apoi, ceilalti nu au de unde sa stie cu ce te confrunti.
Prietenia ia nastere atunci cand ai lucruri in comun cu celalalt. Cand razi cu celalalt, cand petreci timp cu celalalt, facand ceva impreuna.
Un scriitor drag mie, spunea urmatorul lucru despre prietenie:
”Prietenia se naste in momentul in care o persoana ii spune alteia: Cum! Si tu? Credeam ca sunt singurul.” (C.S.Lewis)
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)