"Putea, în focul suferinţei,
Să rup-al Dragostei zălog
Putea, sub cerul umilinţei,
Să nu se plece ca un rob.
Dar ne-a iubit până la capăt
Şi-a fost smerit cât nu pot spune
A-nfăptuit porunca sfântă
Minunea ce-a salvat o lume.
Popor ceresc a vrut la Tatăl
Să cheme El, cu glas duios,
Şi ne-ncetat a stat în rugă
Să-nvie orice păcătos.
Păstor al oii rătăcite,
Prieten celui părăsit,
Izbăvitor de boli de moarte,
Cel ce o lume-a biruit.
Ne dă Lumina şi Viaţa
Şi apa vie din belşug
Ne dă intrarea-n sfânta casă
Şi slobozirea dintr-un jug.
Ne-arată calea-mpărătească
Vom fi copii din Tatăl Sfânt
De-n Jertfa Dumnezeiască
Vom crede-aicea, nu-n mormânt.
În dragostea-i nemărginită
Se-apropie fără cuvânt
Să-ţi dăruiască-acum cadoul
Cel mai de preţ de pe pământ.
E Mântuirea, iubit suflet,
Primeşte Viaţa, ia-o-n dar!
Intoarce spatele-ndoielii,
Pune credinţa azi hotar!
Alege drumul sfânt din faţă
Priveşte! Domnu-ntinde mâna
Ţi-a pregătit o viaţă nouă
Şi-n cerul sfânt tu ai cununa.
Ce har! O, strună obosită,
Tu poţi cânta fără cusur
Şi lauda în veci pe Domnul
În cerurile de azur."
(5.11.1990)
