Nu stiu cate persoane citesc acest blog, eu stiu doar doua...
Singurul gand care imi vine e ca cineva care se afla in aceeasi situatie ar putea citi, si l-ar putea incuraja ceea ce am scris, cum si pe mine m-a incurajat un scriitor. M-am bucurat sa pot invata de la o persoana care a trecut pe aici, si sa stiu ca mai e o persoana in aceeasi stare ca si mine. Ceea ce m-a atras a fost sinceritatea si curajul de a pune intrebari la care eu nici macar nu m-am gandit. Sunt foarte multi oameni care mascheaza suferinta, care scriu (si pe blog) victoriile, momentele ulterioare suferintei, si felul cum au trecut prin ele. Se poate sa vezi altfel lucrurile dupa, dar ce se intampla in aceasta perioada? Ce poti invata?
Toti vor sa iasa cat mai repede din aceasta stare sau, daca se poate, sa treaca peste. Cea mai mare greseala pe care o facem este de a amortiza suferinta. Incerci sa gasesti metode, sau lucruri care sa te implineasca, pentru a inlocui suferinta. Cauti surogate.
Eu am fost tentata, stiind ca sentimentele sunt sinusoidale, si pentru ca ma aflam intr-o stare de declin, sa le las asa pana ce se vor intensifica si vor ajunge intr-un punct minim dupa care vor urca. Cu alte cuvinte voiam sa ajung intr-un punct in care pur si simplu sa "explodez". Voiam sa vad pana unde pot sa ajung sau cat pot sa stau si sa aman momentul in care sa vin inaintea Domnului. Indiferent de situatie devii superficial, aratandu-te altfel de cum esti cu adevarat.
Urmatoarea cantare reda exact ceea ce simt.
Un lucru pe care il facem este sa devenim robii situatiilor in care ne gasim, sau robii gandurilor pe care le avem (ca sotul este necredincios, ca vrei sa te casatoresti, ca tata nu mai e printre noi etc.)
Pavel era mai liber in inchisoare decat sunt altii de afara. Nu ne putem considera victimele acelor situatii, sau sa ne izolam si sa ne plangem de mila. Sa fim liberi inseamna sa stim sa ne echilibram.
Este legitim ca sa ne consumam durerea. Domnul Isus plange impreuna cu Marta si Maria la mormantul lui Lazar.
Cand se intampla sa trecem printr-o suferinta e ca si cum ar apune soarele. Tu ai tendinta sa te indrepti in directia in care a apus. Trebuie sa te intorci si sa te cufunzi in noapte; sa fii gata sa-ti consumi durerea, pentru ca soarele va rasari din cealalta parte si mergand in directia in care a apus nu faci altceva decat sa-ti lungesti drumul.
Viata noastra este o alergare inainte pentru o intalnire cu Hristos.
”Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.”Atunci cand conduci masina te uiti in oglinda retrovizoare pentru a te ghida, pentru a avea o imagine de ansamblu. Daca vei continua sa te uiti numai in ea, si nu te vei uita inainte, te vei accidenta. La fel este si in viata de zi cu zi: te uiti in urma (in oglinda retrovizoare) pentru a te ghida si pentru a nu mai repeta greselile.
"Fratii mei, sa priviti ca o mare bucurie cand treceti prin felurite incercari ca unii care stiti ca incercarea credintei voastre lucreaza rabdare." (Iacov 1: 2,3)
