Aproape un sfert de veac
Vremea de afara trezeste in mine amintiri de mult uitate...
In vacanta de iarna, petreceam mai mult timp cu tata. Mama avea liber doar ce era legal, insa tata avea mai multe zile, timp in care se ocupa de casa, facea curat si ne dadea si noua cate o responsabilitate. In acelasi timp ascultam colinde cantate de Hrusca.
Anul acesta lipseste ceva... si nu e vorba de faptul ca nu am vacanta sau ca holul nu mai este luminat de beculete de toate culorile... ci de tata.
O, Doamne! Imi lipseste...
Au trecut 7 luni de cand nu mai e si am impresia ca a trecut un an.
Avram a plecat impreuna cu tatal sau spre Canaan, insa pe drum acesta din urma a murit. Uneori este bine sa fii singur, pentru ca sa inveti anumite lucruri. A fost spre binele lui Avram. (In cazul meu a fost si spre binele tatalui meu)
Ma incred in Domnul ca stie ce este cel mai bine pentru mine si ca imi va purta de grija in continuare asa cum a facut-o pana acum, 25 de ani.
Psalmul 139
Doamne, Tu ma cercetezi de aproape si ma cunosti , stii cand stau jos si cand ma scol, si de departe
imi patrunzi gandul...
Doamne, Tu ma cercetezi de aproape
Si-mi cunosti adancile, sufletestile ape
Stii cand ispitele infrang zagazurile
Stii toate bucuriile si toate necazurile
Stii: cantecul, dorul si visele
Stii amintirile mele ucise
Stii piscurile inalte si caile
Stii gheturile si vapaile
Stii cand ma arde trufia
Tagaduindu-Ti cerul si sfidand vesnicia
Stii cand faradelegea m-apasa
Ca o pacla amara si deasa
Stii cand ma urc si cand ma prabusesc
In neputinta omului firesc
Stii cand Te vand si cand Te rastignesc.
Si-mi cunosti adancile, sufletestile ape
Stii cand ispitele infrang zagazurile
Stii toate bucuriile si toate necazurile
Stii: cantecul, dorul si visele
Stii amintirile mele ucise
Stii piscurile inalte si caile
Stii gheturile si vapaile
Stii cand ma arde trufia
Tagaduindu-Ti cerul si sfidand vesnicia
Stii cand faradelegea m-apasa
Ca o pacla amara si deasa
Stii cand ma urc si cand ma prabusesc
In neputinta omului firesc
Stii cand Te vand si cand Te rastignesc.
Incotro ma voi duce departe de Tine?
La cine voi alerga Doamne, la cine?
Spre care zari pasii goni-voi si unde
Sa-ncerc de ochiul Tau a ma ascunde?
Ca si Cain de odinioara
Osanda constiintei ma doboara
N-am tihna, n-am puteri, n-am adapost
Sunt doar o biata nava fara rost
Ce-aluneca 'ncarcata de pacate
Pe valurile vietii zbuciumate.
La cine voi alerga Doamne, la cine?
Spre care zari pasii goni-voi si unde
Sa-ncerc de ochiul Tau a ma ascunde?
Ca si Cain de odinioara
Osanda constiintei ma doboara
N-am tihna, n-am puteri, n-am adapost
Sunt doar o biata nava fara rost
Ce-aluneca 'ncarcata de pacate
Pe valurile vietii zbuciumate.
Doamne, Tu ma cercetezi de aproape
Nu lasa intunericul sa ma-ngroape
Rapeste-ma Doamne pacatului
Pune piedici vrasmasului
Strecoara-mi in suflet luminile
Aprinde-mi dragostea
Infloreste-mi gradinile
Si-nalta-ma Doamne si creste-ma
Cu nasterea a doua-noieste-ma
Sa-Ti pot canta slava cu ingerii
Chiar si in valea aceasta a plangerii.
Imbarbateaza-te!
"Nu ti-am dat Eu oare porunca aceasta:
Intareste-te si imbarbateaza-te?
Nu te inspaimata si nu te ingrozi, caci Domnul, Dumnezeul
tau, este cu tine in tot ce vei face." (Iosua 1:9)
"Nadajduieste in Domnul! Fii tare, imbarbateaza-ti inima, si
nadajduieste in Domnul!" (Ps. 27:14)
Frumusețe
Suntem noi, copiii lui Dumnezeu, diferiți de ceilalți? Trecem neobservați sau nu?
De unde știm că Estera a fost credincioasă, pentru că aceasta nu a vorbit deloc despre Dumnezeu? Se poate ca să vorbească mai mult comportamentul decât cuvintele?
“Estera căpăta trecere înaintea tuturor celor ce o vedeau.” (Estera 2: 15)
Aseară a fost un haos la metrou. Am făcut 1h si 30 min până acasă, distanță pe care de obicei o parcurgeam în 45 min. A trebuit să schimb 3 metrouri și să mai iau și o mașină ca să ajung acasă. Unii erau amuzați, agitați, și imediat ce metroul ajungea la capăt, alergau spre un altul. Și în metrouri și afară, anunțau modificările și legăturile pe care le aveam la dispoziție. La Piața Unirii era staționat un metrou, gol și cu luminile stinse. Întâmplarea m-a dus cu gândul, pentru o clipa, la momentul în care Domnul Isus își va răpi Biserica, la haosul produs de dispariția unora.
În toată acea agitație am putut observa o persoană de o calmitate rară. Era un băiat îmbrăcat modest, cu o privire senină. Aștepta răbdător metroul următor. Fie era serios, și în fizionomia lui părea că zâmbește, fie afișa un zâmbet discret tot timpul. Nu părea un zâmbet supărător care să te facă să te întrebi ce are de zâmbește așa tot timpul.
Era ceva deosebit la el. Acea liniște și seninătate... cred că avea o Sursă. Cu toate că nu a spus nimic, comportamentul lui a vorbit mult mai mult.
Mă gândesc că Estara era frumoasă, iar frumusețea fizică era completată de sufletul ei. Și în suflet nu avea cum să nu fie Domnul Isus.
Îmi amintesc de un coleg de serviciu care îmi spunea că noi creștinii avem tot timpul frunțile încrețite, de parcă ne-ar fi foarte greu să ducem această viață de creștin... și apoi care este acela care și-ar dori să experimenteze și el, dacă ne vede tot timpul morocănoși?
De-asta spun că sufletul completa frumusețea ei fizică. Mă gândesc că avea o față senină, blândă, cu ochi mari și expresivi, toate acestea fiind de fapt varful icebergului. Dar partea care nu este la suprafata este mult mai mare. Ascultarea, blândețea, răbdarea, curajul, se datorau caracterului ei șlefuit de Dumnezeu prin suferință (era orfană), prin supunere și alte metode pe care El le folosește.
Imi doresc să spun mai puține și să arăt mai multe, să semăn mai mult cu Domnul Isus. Domnul să lucreze la caracterul meu!! Cred că e mai rău când spui ceva și faptele tale vorbesc despre tine contrariul.
18.11.2010
De unde știm că Estera a fost credincioasă, pentru că aceasta nu a vorbit deloc despre Dumnezeu? Se poate ca să vorbească mai mult comportamentul decât cuvintele?
“Estera căpăta trecere înaintea tuturor celor ce o vedeau.” (Estera 2: 15)
Aseară a fost un haos la metrou. Am făcut 1h si 30 min până acasă, distanță pe care de obicei o parcurgeam în 45 min. A trebuit să schimb 3 metrouri și să mai iau și o mașină ca să ajung acasă. Unii erau amuzați, agitați, și imediat ce metroul ajungea la capăt, alergau spre un altul. Și în metrouri și afară, anunțau modificările și legăturile pe care le aveam la dispoziție. La Piața Unirii era staționat un metrou, gol și cu luminile stinse. Întâmplarea m-a dus cu gândul, pentru o clipa, la momentul în care Domnul Isus își va răpi Biserica, la haosul produs de dispariția unora.
În toată acea agitație am putut observa o persoană de o calmitate rară. Era un băiat îmbrăcat modest, cu o privire senină. Aștepta răbdător metroul următor. Fie era serios, și în fizionomia lui părea că zâmbește, fie afișa un zâmbet discret tot timpul. Nu părea un zâmbet supărător care să te facă să te întrebi ce are de zâmbește așa tot timpul.
Era ceva deosebit la el. Acea liniște și seninătate... cred că avea o Sursă. Cu toate că nu a spus nimic, comportamentul lui a vorbit mult mai mult.
Mă gândesc că Estara era frumoasă, iar frumusețea fizică era completată de sufletul ei. Și în suflet nu avea cum să nu fie Domnul Isus.
Îmi amintesc de un coleg de serviciu care îmi spunea că noi creștinii avem tot timpul frunțile încrețite, de parcă ne-ar fi foarte greu să ducem această viață de creștin... și apoi care este acela care și-ar dori să experimenteze și el, dacă ne vede tot timpul morocănoși?
De-asta spun că sufletul completa frumusețea ei fizică. Mă gândesc că avea o față senină, blândă, cu ochi mari și expresivi, toate acestea fiind de fapt varful icebergului. Dar partea care nu este la suprafata este mult mai mare. Ascultarea, blândețea, răbdarea, curajul, se datorau caracterului ei șlefuit de Dumnezeu prin suferință (era orfană), prin supunere și alte metode pe care El le folosește.
Imi doresc să spun mai puține și să arăt mai multe, să semăn mai mult cu Domnul Isus. Domnul să lucreze la caracterul meu!! Cred că e mai rău când spui ceva și faptele tale vorbesc despre tine contrariul.
18.11.2010
Psalmul 92: 1-4
Frumos este sa laudam pe Domnul,
si sa marim Numele Tau, Prea Inalte,
sa vestim dimineata bunatatea Ta,
si noaptea credinciosia Ta,
cu instrumentul cu zece coarde si cu alauta,
in sunetele arfei.
in sunetele arfei.
Caci Tu ma inveselesti cu lucrarile Tale, Doamne,
si eu cant de veselie,
cand vad lucrarile mainilor Tale.
cand vad lucrarile mainilor Tale.
Ajutorul venit de sus
Afara ploua, asa ca oamenii coborau, in graba, pe scarile umede de la metrou, pentru a intra cat mai repede la adapost.
Uitandu-ma la picioare sa vad daca mi-am udat pantalonii, coboram scarile. Ajungand pe la jumatatea scarilor, aud in spatele meu pasi facuti cu greu, si mai incet decat ai oamenilor care ma depaseau. Ma intorc si vad o doamna care se tinea de balustrada, si cobora cu grija. Fara a sta prea mult pe ganduri, urc treptele si o intreb daca doreste sa o ajut. Nu primesc un refuz, asa ca ii intind mana mea rece pentru a se prinde cu mana libera. Cu cealalta a continuat sa se tina de balustrada. Se pare ca inca nu avea incredere in mine (chiar mi-a si spus ca mai rar intalnesti tinere care sa se uite si in spate) , si daca tot avea la dispozitie si balustrada, de ce sa nu o foloseasca? (sau poate ca m-a vazut mai slaba) Atunci cand nu a mai fost balustrada s-a sprijinit doar de mana mea. Mi-a spus ca i s-au aburit ochelarii si nu mai vede bine si are si probleme cu un picior.
*
Cati dintre noi nu procedam la fel cu Dumnezeu? Atunci cand doreste sa ne ajute, noi ne indoim ca o poate face foarte bine, si ne mai folosim si de alte lucruri. Nu putine au fost datile cand m-am folosit de ratiunea mea cu toate ca voiam ca Domnul sa ma ajute.
"Cand nu-ti ramane decat Dumnezeu, vei descoperi ca Dumnezeu iti este suficient".
*
Am primit in schimb un zambet si cateva vorbe, drept multumire. Mi-a marturisit planurile de viitor pe care le avea.
Este o mare bucurie sa stii ca ai ajutat o persoana sa zambeasca si sa nu aiba motive de intristare, chiar daca... afara ploua.
10.03.2009
Uitandu-ma la picioare sa vad daca mi-am udat pantalonii, coboram scarile. Ajungand pe la jumatatea scarilor, aud in spatele meu pasi facuti cu greu, si mai incet decat ai oamenilor care ma depaseau. Ma intorc si vad o doamna care se tinea de balustrada, si cobora cu grija. Fara a sta prea mult pe ganduri, urc treptele si o intreb daca doreste sa o ajut. Nu primesc un refuz, asa ca ii intind mana mea rece pentru a se prinde cu mana libera. Cu cealalta a continuat sa se tina de balustrada. Se pare ca inca nu avea incredere in mine (chiar mi-a si spus ca mai rar intalnesti tinere care sa se uite si in spate) , si daca tot avea la dispozitie si balustrada, de ce sa nu o foloseasca? (sau poate ca m-a vazut mai slaba) Atunci cand nu a mai fost balustrada s-a sprijinit doar de mana mea. Mi-a spus ca i s-au aburit ochelarii si nu mai vede bine si are si probleme cu un picior.
*
Cati dintre noi nu procedam la fel cu Dumnezeu? Atunci cand doreste sa ne ajute, noi ne indoim ca o poate face foarte bine, si ne mai folosim si de alte lucruri. Nu putine au fost datile cand m-am folosit de ratiunea mea cu toate ca voiam ca Domnul sa ma ajute.
"Cand nu-ti ramane decat Dumnezeu, vei descoperi ca Dumnezeu iti este suficient".
*
Am primit in schimb un zambet si cateva vorbe, drept multumire. Mi-a marturisit planurile de viitor pe care le avea.
Este o mare bucurie sa stii ca ai ajutat o persoana sa zambeasca si sa nu aiba motive de intristare, chiar daca... afara ploua.
10.03.2009
Despre manie
"Melancolicii si flegmaticii nu tipa, nu gesticuleaza, dar aduna, fierb in ei si explodeaza sub alte forme, unele mai dureroase decat formele exteriorizate. Spre exemplu, te evita sau te ignora intentionat." (Cristian Barbosu, Cele sapte pacate cardinale)
Astazi ma gandeam la ceea ce ma face sa ma manii: tonul cu care sunt spuse anumite cuvinte, sau cuvintele in sine.
"In viata civilizata, ura domestica se exprima de obicei prin cuvinte care pe hartie ar ramane total inofensive (nu cuvintele supara), dar care rostite pe un ton anume, sau la un moment anume, devin la fel de violente ca un pumn in figura." (C.S.Lewis, Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar)
Intr-o seara ma gandeam ca e nevoie de multa rea-vointa si trebuie ca o persoana sa se straduiasca ca sa ma faca sa ma manii. Si in dimineata urmatoare m-am maniat. Avem la serviciu un coleg care cere atentie. Nu saluta, si nici nu prea comunica cu noi iar cand l-am intrebat de ceva nu a raspuns decat dupa mai multe incercari pe un ton taios "da, ce vrei?". Evident ca m-am maniat si i-am spus si eu cateva. Trei persoane s-au enervat in acea dimineata datorita comportamentului lui, pentru ca pe toti ne-a tratat la fel.
Cred ca sunt si unele cuvinte care te fac sa te manii, intr-o alta forma. Nu stiu cat de frumos pot fi spuse unele cuvinte dure gen "nu vei reusi nimic in viata", "asta esti (ultimul om)", insa nu tonul in sine te "ucide", ci cuvintele, pentru ca nu fac altceva decat sa te descurajeze. Mult timp in inima mea s-a cuibarit mania datorita unor cuvinte ca acestea. De fiecare data ma descarcam plangand si rugandu-ma. Am primit toate loviturile, fara a riposta. Nu am premeditat sa ma indepartez de tata pentru ca mi-a spus lucrurile acelea, insa relatia nu a mai fost la fel. Si in timp s-a creat o prapastie.
Intr-un fel tata avea dreptate. Nici astazi nu cred ca pot sa fac eu ceva, insa stiu ca in Hristos pot totul! Zilnic trebuie sa-mi indrept privirea spre El pentru a nu mai privi la mine. Cum zicea Pavel: "De aceea ma voi lauda mult mai bucuros cu slabiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos sa ramana in mine."
13.11.2010
Astazi ma gandeam la ceea ce ma face sa ma manii: tonul cu care sunt spuse anumite cuvinte, sau cuvintele in sine.
"In viata civilizata, ura domestica se exprima de obicei prin cuvinte care pe hartie ar ramane total inofensive (nu cuvintele supara), dar care rostite pe un ton anume, sau la un moment anume, devin la fel de violente ca un pumn in figura." (C.S.Lewis, Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar)
Intr-o seara ma gandeam ca e nevoie de multa rea-vointa si trebuie ca o persoana sa se straduiasca ca sa ma faca sa ma manii. Si in dimineata urmatoare m-am maniat. Avem la serviciu un coleg care cere atentie. Nu saluta, si nici nu prea comunica cu noi iar cand l-am intrebat de ceva nu a raspuns decat dupa mai multe incercari pe un ton taios "da, ce vrei?". Evident ca m-am maniat si i-am spus si eu cateva. Trei persoane s-au enervat in acea dimineata datorita comportamentului lui, pentru ca pe toti ne-a tratat la fel.
Cred ca sunt si unele cuvinte care te fac sa te manii, intr-o alta forma. Nu stiu cat de frumos pot fi spuse unele cuvinte dure gen "nu vei reusi nimic in viata", "asta esti (ultimul om)", insa nu tonul in sine te "ucide", ci cuvintele, pentru ca nu fac altceva decat sa te descurajeze. Mult timp in inima mea s-a cuibarit mania datorita unor cuvinte ca acestea. De fiecare data ma descarcam plangand si rugandu-ma. Am primit toate loviturile, fara a riposta. Nu am premeditat sa ma indepartez de tata pentru ca mi-a spus lucrurile acelea, insa relatia nu a mai fost la fel. Si in timp s-a creat o prapastie.
Intr-un fel tata avea dreptate. Nici astazi nu cred ca pot sa fac eu ceva, insa stiu ca in Hristos pot totul! Zilnic trebuie sa-mi indrept privirea spre El pentru a nu mai privi la mine. Cum zicea Pavel: "De aceea ma voi lauda mult mai bucuros cu slabiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos sa ramana in mine."
13.11.2010
Iubire sfanta si bogata
Iubirea Lui e mult prea mare
In vorbe simple s-o descrii,
Mai sus de orice stea rasare
Si-n adancimi o poti gasi.
'Naintea Lui cand vii si spui
Pacatul tau amar
El prin Isus iti da de sus
Scapare-n al Sau har.
Iubire sfanta si bogata
Tu ne ramai mereu
Cantarea noastra minunata
In veci lui Dumnezeu.
Coroane, tronuri au sa cada
Cand ziua mare va suna
Si cei ce azi nu vor sa creada
La munti atunci vor alerga.
Dar dragostea in veci va sta.
O, Doamne, Tu nu treci.
Si-n al Tau har, fara hotar
Noi vom trai in veci.
Iubirea sfanta si bogata
Tu ne ramai mereu
Cantarea noastra minunata
In veci lui Dumnezeu.
Cu apa marii de-am inscrie
Iubirea Lui pe ceru-ntins
Si orice om de-ar vrea sa fie
Un scrib pe-a slavei necuprins
Si tot n-ar fi de-ajuns sa scrii,
Caci marile-ar seca.
Din vesnicii in vesnicii
Se-ntinde Dragostea.
In vorbe simple s-o descrii,
Mai sus de orice stea rasare
Si-n adancimi o poti gasi.
'Naintea Lui cand vii si spui
Pacatul tau amar
El prin Isus iti da de sus
Scapare-n al Sau har.
Iubire sfanta si bogata
Tu ne ramai mereu
Cantarea noastra minunata
In veci lui Dumnezeu.
Coroane, tronuri au sa cada
Cand ziua mare va suna
Si cei ce azi nu vor sa creada
La munti atunci vor alerga.
Dar dragostea in veci va sta.
O, Doamne, Tu nu treci.
Si-n al Tau har, fara hotar
Noi vom trai in veci.
Iubirea sfanta si bogata
Tu ne ramai mereu
Cantarea noastra minunata
In veci lui Dumnezeu.
Cu apa marii de-am inscrie
Iubirea Lui pe ceru-ntins
Si orice om de-ar vrea sa fie
Un scrib pe-a slavei necuprins
Si tot n-ar fi de-ajuns sa scrii,
Caci marile-ar seca.
Din vesnicii in vesnicii
Se-ntinde Dragostea.
Mirarea te face sa canti
In saptamana in care am stat la Elim, am fost sa vizitam orasul Sighisoara. Am avut un ghid foarte bun, un sas care canta la orgile din bisericile luterane(evanghelice). Acestea sunt 4 la numar, insa una este data Bisericii Catolice spre administrare.
Orga din Biserica Manastirii are 2000 de tuburi(fluiere). Nu are multe octave, insa are clape si pentru picioare. Cu piciorul canta un motiv, iar cu mainile altceva.
Mirandu-ma de acele sunete iesite din orga, care umpleau intreaga biserica, ma intrebam cum vor rasuna vocile noastre in ceruri...
... "vom muri si vom vedea".
Ca sa va faceti o idee...
Aceasta este melodia pe care am auzit-o.
Sunt atatea lucruri de care ne putem mira zilnic, si pentru care sa-I multumim Domnului. Insa noi trecem pe langa ele fara sa le observam. Consideram ca fiind ceva normal, neiesit din comun.
Intotdeauna Dumnezeu ma surprinde prin ceea ce face si prin felul cum raspunde rugaciunilor noastre. Raspunsul Lui, de cele mai multe ori, este diferit de cum ma astept eu sa fie.
"Doamne, Dumnezeule, multe sunt minunile si planurile Tale pentru mine:
nimeni nu se poate asemana cu Tine." (Ps. 40: 5)
"Dumnezeu, Insusi voieste sa ne umple de mirarea ce confera vietii frumusete si sacralitate. Nu ne ramane decat sa cantam cand vedem ca acest lucru se intampla. Mirarea nu se poate abtine sa nu izbucneasca in cantec." (Ravi Zacharias)
Orga din Biserica Manastirii are 2000 de tuburi(fluiere). Nu are multe octave, insa are clape si pentru picioare. Cu piciorul canta un motiv, iar cu mainile altceva.
Mirandu-ma de acele sunete iesite din orga, care umpleau intreaga biserica, ma intrebam cum vor rasuna vocile noastre in ceruri...
... "vom muri si vom vedea".
Ca sa va faceti o idee...
Aceasta este melodia pe care am auzit-o.
Sunt atatea lucruri de care ne putem mira zilnic, si pentru care sa-I multumim Domnului. Insa noi trecem pe langa ele fara sa le observam. Consideram ca fiind ceva normal, neiesit din comun.
Intotdeauna Dumnezeu ma surprinde prin ceea ce face si prin felul cum raspunde rugaciunilor noastre. Raspunsul Lui, de cele mai multe ori, este diferit de cum ma astept eu sa fie.
"Doamne, Dumnezeule, multe sunt minunile si planurile Tale pentru mine:
nimeni nu se poate asemana cu Tine." (Ps. 40: 5)
"Dumnezeu, Insusi voieste sa ne umple de mirarea ce confera vietii frumusete si sacralitate. Nu ne ramane decat sa cantam cand vedem ca acest lucru se intampla. Mirarea nu se poate abtine sa nu izbucneasca in cantec." (Ravi Zacharias)
Povestiri in po(ve)st(ire)
Nu am fost la hanul Ancutei, ci la casa Elim.
Dumnezeu a adus in acelasi loc aproximativ 30 de femei care au trecut prin suferinta.
Am vazut la aceste femei un amestec de jovialitate, frumusete si curaj, cu toate ca majoritatea dintre ele si-au pierdut sotii, au multi copii, chiar si nepoti.
Viata fiecareia este diferita, este o poveste scrisa de catre Marele Scenarist. Toate povestile sunt triste, dar cred ca vor avea un final fericit.
Cateva mi-au ramas in minte:
Sotul unei doamne s-a spanzurat, iar copii afectati de aceasta imagine, au incercat la randul lor sa se spanzure. Acum sunt foarte razvratiti.
O alta doamna a aflat de moartea sotului exact inainte de a naste, si tot acel zbucium interior i-a provocat copilului dereglari la nivelul sistemului nervos, acesta nascandu-se cu epilepsie.
O alta doamna a ramas vaduva de doua ori.
O alta doamna divortata, si-a pierdut copilul inecat, in urma cu un an de zile.
O doamna cu 13 copii si-a pierdut sotul de mai bine de 10 ani.
O alta doamna care are sotul necredincios a aflat ca are o tumoare la cap.
O alta tanara (30 ani) s-a despartit de sotul ei acum 5 luni. Dupa 8 ani de dializa, tanara i-a donat un rinichi, cu care a mai trait 2 ani.
O femeie s-a despartit de copilul ei acum 10 ani pentru ca Domnul l-a luat la El din locul in care i se inchina.
Doamna cu 13 copii mi-a povestit ca pe timpul comunismului in fiecare seara aveau curentul oprit pentru 2 ore. In acest timp foloseau un felinar din inox facut de sotul acesteia. Asezau toti cei 13 copii pe o banca, si-i invatau versete, psalmi intregi, le citea despre Iosif, Iacov, pana ce adormeau rand pe rand toti. Apoi dânsa impreuna cu sotul se rugau pentru fiecare dintre ei.
Locuind intr-un apartament cu 2 camere, au fost foarte, foarte apropiati si uniti, si pentru ca nu si-au permis luxul, a trebuit sa-i priveze pe fiecare de anumite lucruri, oricat de mult au plans si s-au tavalit pe jos, pentru a-i invata ca in viata nu pot avea tot si pentru a putea face fata vietii grele si singuri. Asta i-a ajutat sa se maturizeze si sa-L caute pe Dumnezeu.
Toti sunt crestini. 6 sunt casatoriti si au copii.
Acum este bunica a 12 copii.
Dumnezeu a adus in acelasi loc aproximativ 30 de femei care au trecut prin suferinta.
Am vazut la aceste femei un amestec de jovialitate, frumusete si curaj, cu toate ca majoritatea dintre ele si-au pierdut sotii, au multi copii, chiar si nepoti.
Viata fiecareia este diferita, este o poveste scrisa de catre Marele Scenarist. Toate povestile sunt triste, dar cred ca vor avea un final fericit.
Cateva mi-au ramas in minte:
Sotul unei doamne s-a spanzurat, iar copii afectati de aceasta imagine, au incercat la randul lor sa se spanzure. Acum sunt foarte razvratiti.
O alta doamna a aflat de moartea sotului exact inainte de a naste, si tot acel zbucium interior i-a provocat copilului dereglari la nivelul sistemului nervos, acesta nascandu-se cu epilepsie.
O alta doamna a ramas vaduva de doua ori.
O alta doamna divortata, si-a pierdut copilul inecat, in urma cu un an de zile.
O doamna cu 13 copii si-a pierdut sotul de mai bine de 10 ani.
O alta doamna care are sotul necredincios a aflat ca are o tumoare la cap.
O alta tanara (30 ani) s-a despartit de sotul ei acum 5 luni. Dupa 8 ani de dializa, tanara i-a donat un rinichi, cu care a mai trait 2 ani.
O femeie s-a despartit de copilul ei acum 10 ani pentru ca Domnul l-a luat la El din locul in care i se inchina.
Doamna cu 13 copii mi-a povestit ca pe timpul comunismului in fiecare seara aveau curentul oprit pentru 2 ore. In acest timp foloseau un felinar din inox facut de sotul acesteia. Asezau toti cei 13 copii pe o banca, si-i invatau versete, psalmi intregi, le citea despre Iosif, Iacov, pana ce adormeau rand pe rand toti. Apoi dânsa impreuna cu sotul se rugau pentru fiecare dintre ei.
Locuind intr-un apartament cu 2 camere, au fost foarte, foarte apropiati si uniti, si pentru ca nu si-au permis luxul, a trebuit sa-i priveze pe fiecare de anumite lucruri, oricat de mult au plans si s-au tavalit pe jos, pentru a-i invata ca in viata nu pot avea tot si pentru a putea face fata vietii grele si singuri. Asta i-a ajutat sa se maturizeze si sa-L caute pe Dumnezeu.
Toti sunt crestini. 6 sunt casatoriti si au copii.
Acum este bunica a 12 copii.
Sora Liliana (care are tumoare la cap) ne spunea ca s-a bucurat cand a auzit ca dansa este cea bolnava. Nu ar fi suportat sa stie ca sotul dansei este bolnav, sau altcineva din familie.
Altele spuneau ca nu ar fi putut sa treaca prin ce trece aceasta, si mai ales sa se bucure.
Dumnezeu nu permite sa trecem printr-o suferinta/incercare peste puterile noastre.
Alte versuri
Imi astern din nou gandurile, si le fac publice. De ce? De ce scriu oamenii pe blog? Care e rostul?
Nu stiu cate persoane citesc acest blog, eu stiu doar doua...
Singurul gand care imi vine e ca cineva care se afla in aceeasi situatie ar putea citi, si l-ar putea incuraja ceea ce am scris, cum si pe mine m-a incurajat un scriitor. M-am bucurat sa pot invata de la o persoana care a trecut pe aici, si sa stiu ca mai e o persoana in aceeasi stare ca si mine. Ceea ce m-a atras a fost sinceritatea si curajul de a pune intrebari la care eu nici macar nu m-am gandit. Sunt foarte multi oameni care mascheaza suferinta, care scriu (si pe blog) victoriile, momentele ulterioare suferintei, si felul cum au trecut prin ele. Se poate sa vezi altfel lucrurile dupa, dar ce se intampla in aceasta perioada? Ce poti invata?
Toti vor sa iasa cat mai repede din aceasta stare sau, daca se poate, sa treaca peste. Cea mai mare greseala pe care o facem este de a amortiza suferinta. Incerci sa gasesti metode, sau lucruri care sa te implineasca, pentru a inlocui suferinta. Cauti surogate.
Eu am fost tentata, stiind ca sentimentele sunt sinusoidale, si pentru ca ma aflam intr-o stare de declin, sa le las asa pana ce se vor intensifica si vor ajunge intr-un punct minim dupa care vor urca. Cu alte cuvinte voiam sa ajung intr-un punct in care pur si simplu sa "explodez". Voiam sa vad pana unde pot sa ajung sau cat pot sa stau si sa aman momentul in care sa vin inaintea Domnului. Indiferent de situatie devii superficial, aratandu-te altfel de cum esti cu adevarat.
Urmatoarea cantare reda exact ceea ce simt.
Un lucru pe care il facem este sa devenim robii situatiilor in care ne gasim, sau robii gandurilor pe care le avem (ca sotul este necredincios, ca vrei sa te casatoresti, ca tata nu mai e printre noi etc.)
Pavel era mai liber in inchisoare decat sunt altii de afara. Nu ne putem considera victimele acelor situatii, sau sa ne izolam si sa ne plangem de mila. Sa fim liberi inseamna sa stim sa ne echilibram.
Este legitim ca sa ne consumam durerea. Domnul Isus plange impreuna cu Marta si Maria la mormantul lui Lazar.
Atunci cand conduci masina te uiti in oglinda retrovizoare pentru a te ghida, pentru a avea o imagine de ansamblu. Daca vei continua sa te uiti numai in ea, si nu te vei uita inainte, te vei accidenta. La fel este si in viata de zi cu zi: te uiti in urma (in oglinda retrovizoare) pentru a te ghida si pentru a nu mai repeta greselile.
"Fratii mei, sa priviti ca o mare bucurie cand treceti prin felurite incercari ca unii care stiti ca incercarea credintei voastre lucreaza rabdare." (Iacov 1: 2,3)
Nu stiu cate persoane citesc acest blog, eu stiu doar doua...
Singurul gand care imi vine e ca cineva care se afla in aceeasi situatie ar putea citi, si l-ar putea incuraja ceea ce am scris, cum si pe mine m-a incurajat un scriitor. M-am bucurat sa pot invata de la o persoana care a trecut pe aici, si sa stiu ca mai e o persoana in aceeasi stare ca si mine. Ceea ce m-a atras a fost sinceritatea si curajul de a pune intrebari la care eu nici macar nu m-am gandit. Sunt foarte multi oameni care mascheaza suferinta, care scriu (si pe blog) victoriile, momentele ulterioare suferintei, si felul cum au trecut prin ele. Se poate sa vezi altfel lucrurile dupa, dar ce se intampla in aceasta perioada? Ce poti invata?
Toti vor sa iasa cat mai repede din aceasta stare sau, daca se poate, sa treaca peste. Cea mai mare greseala pe care o facem este de a amortiza suferinta. Incerci sa gasesti metode, sau lucruri care sa te implineasca, pentru a inlocui suferinta. Cauti surogate.
Eu am fost tentata, stiind ca sentimentele sunt sinusoidale, si pentru ca ma aflam intr-o stare de declin, sa le las asa pana ce se vor intensifica si vor ajunge intr-un punct minim dupa care vor urca. Cu alte cuvinte voiam sa ajung intr-un punct in care pur si simplu sa "explodez". Voiam sa vad pana unde pot sa ajung sau cat pot sa stau si sa aman momentul in care sa vin inaintea Domnului. Indiferent de situatie devii superficial, aratandu-te altfel de cum esti cu adevarat.
Urmatoarea cantare reda exact ceea ce simt.
Un lucru pe care il facem este sa devenim robii situatiilor in care ne gasim, sau robii gandurilor pe care le avem (ca sotul este necredincios, ca vrei sa te casatoresti, ca tata nu mai e printre noi etc.)
Pavel era mai liber in inchisoare decat sunt altii de afara. Nu ne putem considera victimele acelor situatii, sau sa ne izolam si sa ne plangem de mila. Sa fim liberi inseamna sa stim sa ne echilibram.
Este legitim ca sa ne consumam durerea. Domnul Isus plange impreuna cu Marta si Maria la mormantul lui Lazar.
Cand se intampla sa trecem printr-o suferinta e ca si cum ar apune soarele. Tu ai tendinta sa te indrepti in directia in care a apus. Trebuie sa te intorci si sa te cufunzi in noapte; sa fii gata sa-ti consumi durerea, pentru ca soarele va rasari din cealalta parte si mergand in directia in care a apus nu faci altceva decat sa-ti lungesti drumul.
Viata noastra este o alergare inainte pentru o intalnire cu Hristos.
”Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.”Atunci cand conduci masina te uiti in oglinda retrovizoare pentru a te ghida, pentru a avea o imagine de ansamblu. Daca vei continua sa te uiti numai in ea, si nu te vei uita inainte, te vei accidenta. La fel este si in viata de zi cu zi: te uiti in urma (in oglinda retrovizoare) pentru a te ghida si pentru a nu mai repeta greselile.
"Fratii mei, sa priviti ca o mare bucurie cand treceti prin felurite incercari ca unii care stiti ca incercarea credintei voastre lucreaza rabdare." (Iacov 1: 2,3)
Putea...
"Putea, în focul suferinţei,
Să rup-al Dragostei zălog
Putea, sub cerul umilinţei,
Să nu se plece ca un rob.
Dar ne-a iubit până la capăt
Şi-a fost smerit cât nu pot spune
A-nfăptuit porunca sfântă
Minunea ce-a salvat o lume.
Popor ceresc a vrut la Tatăl
Să cheme El, cu glas duios,
Şi ne-ncetat a stat în rugă
Să-nvie orice păcătos.
Păstor al oii rătăcite,
Prieten celui părăsit,
Izbăvitor de boli de moarte,
Cel ce o lume-a biruit.
Ne dă Lumina şi Viaţa
Şi apa vie din belşug
Ne dă intrarea-n sfânta casă
Şi slobozirea dintr-un jug.
Ne-arată calea-mpărătească
Vom fi copii din Tatăl Sfânt
De-n Jertfa Dumnezeiască
Vom crede-aicea, nu-n mormânt.
În dragostea-i nemărginită
Se-apropie fără cuvânt
Să-ţi dăruiască-acum cadoul
Cel mai de preţ de pe pământ.
E Mântuirea, iubit suflet,
Primeşte Viaţa, ia-o-n dar!
Intoarce spatele-ndoielii,
Pune credinţa azi hotar!
Alege drumul sfânt din faţă
Priveşte! Domnu-ntinde mâna
Ţi-a pregătit o viaţă nouă
Şi-n cerul sfânt tu ai cununa.
Ce har! O, strună obosită,
Tu poţi cânta fără cusur
Şi lauda în veci pe Domnul
În cerurile de azur."
(5.11.1990)
Să rup-al Dragostei zălog
Putea, sub cerul umilinţei,
Să nu se plece ca un rob.
Dar ne-a iubit până la capăt
Şi-a fost smerit cât nu pot spune
A-nfăptuit porunca sfântă
Minunea ce-a salvat o lume.
Popor ceresc a vrut la Tatăl
Să cheme El, cu glas duios,
Şi ne-ncetat a stat în rugă
Să-nvie orice păcătos.
Păstor al oii rătăcite,
Prieten celui părăsit,
Izbăvitor de boli de moarte,
Cel ce o lume-a biruit.
Ne dă Lumina şi Viaţa
Şi apa vie din belşug
Ne dă intrarea-n sfânta casă
Şi slobozirea dintr-un jug.
Ne-arată calea-mpărătească
Vom fi copii din Tatăl Sfânt
De-n Jertfa Dumnezeiască
Vom crede-aicea, nu-n mormânt.
În dragostea-i nemărginită
Se-apropie fără cuvânt
Să-ţi dăruiască-acum cadoul
Cel mai de preţ de pe pământ.
E Mântuirea, iubit suflet,
Primeşte Viaţa, ia-o-n dar!
Intoarce spatele-ndoielii,
Pune credinţa azi hotar!
Alege drumul sfânt din faţă
Priveşte! Domnu-ntinde mâna
Ţi-a pregătit o viaţă nouă
Şi-n cerul sfânt tu ai cununa.
Ce har! O, strună obosită,
Tu poţi cânta fără cusur
Şi lauda în veci pe Domnul
În cerurile de azur."
(5.11.1990)
Copilul furat
De curând am citit o poveste pentru copii, despre un băiat care fusese răpit la câteva luni de la naştere, şi ţinut într-o peşteră ani de zile. Nu a avut jucării şi singurele flori pe care le văzuse erau făcute din hârtie de unul dintre hoţi, cu care acesta se împrietenise. După mulţi ani, pe când supraveghetoare a adormit, el s-a avântat în peşteră pănă ce a ajuns la o crăpătură prin care pătrundea lumina. A putut ieşi şi ceea ce s-a produs în mintea lui a fost de nedescris. Nu ştia ce este acela soare, animale nu văzuse până atunci. A ajuns la un păstor bătrân, evlavios, care l-a învăţat despre fiecare lucru de care el era uimit. Bătrânul l-a lăsat să vadă frumuseţea lor, făcându-l să-şi dorească să afle cine le-a creat, şi în final i-a povestit despre Dumnezeu.
Mi-a plăcut ceea ce au spus părinţii lui, la regasirea lor: "Oh! Dacă am putea vedea dintr-o dată toate minunile lui Dumnezeu prin ochii inocenţei fără experienţă, cum a făcut Henry, ce efect ar avea asta asupra inimilor noastre!Oh, Doamne! Ce mult ne-ar uimi creaţia Ta! Şi cum ne-ar umple de mulţumire şi de admiraţie binecuvântările Tale. La vederea cerului Tău minunat şi a acestui pământ plin de frumuseţi, inimile noastre ar fi cuprinse de un sentiment de dragoste inexplicabil. "
"-Ceea ce a simţit Henry când a iesit din peşteră şi a văzut pentru prima dată spectacolul universului, adăugă mama lui, vom simţi şi noi atunci când vom părăsi această viaţă de pe pământ pentru a ne duce în rai. Pentru că, aşa cum jucăriile pe care i le-au dat lui Henry în grotă şi pe care acesta le-a îndrăgit, cum ar fi florile lui, oile, copacii (din hârtie), nu erau decât nişte copii slabe ale operelor creaţiei, în acelaşi mod toate frumuseţile şi bucuriile din această lume nu sunt decât nişte umbre ale fericirilor şi ale grandorii care ne aşteaptă în rai."
Obişnuiam ca atunci când plecam de la serviciu să mă opresc câteva minute să văd apusul soarelui şi pescăruşii de pe lacul Fundeni.
Domnul zilnic ne încojoară cu peisaje minunate. Ca un artist, pictează pentru ca să ne încânte ochiul. " Ne putem imagina că Dumnezeu îi spune în fiecare dimineaţă "Mai fă o dată!" soarelui; şi la fel, în fiecare seară, "Mai fă o dată" lunii." (G.K. Chesterton)
Mi-a plăcut ceea ce au spus părinţii lui, la regasirea lor: "Oh! Dacă am putea vedea dintr-o dată toate minunile lui Dumnezeu prin ochii inocenţei fără experienţă, cum a făcut Henry, ce efect ar avea asta asupra inimilor noastre!Oh, Doamne! Ce mult ne-ar uimi creaţia Ta! Şi cum ne-ar umple de mulţumire şi de admiraţie binecuvântările Tale. La vederea cerului Tău minunat şi a acestui pământ plin de frumuseţi, inimile noastre ar fi cuprinse de un sentiment de dragoste inexplicabil. "
"-Ceea ce a simţit Henry când a iesit din peşteră şi a văzut pentru prima dată spectacolul universului, adăugă mama lui, vom simţi şi noi atunci când vom părăsi această viaţă de pe pământ pentru a ne duce în rai. Pentru că, aşa cum jucăriile pe care i le-au dat lui Henry în grotă şi pe care acesta le-a îndrăgit, cum ar fi florile lui, oile, copacii (din hârtie), nu erau decât nişte copii slabe ale operelor creaţiei, în acelaşi mod toate frumuseţile şi bucuriile din această lume nu sunt decât nişte umbre ale fericirilor şi ale grandorii care ne aşteaptă în rai."
Obişnuiam ca atunci când plecam de la serviciu să mă opresc câteva minute să văd apusul soarelui şi pescăruşii de pe lacul Fundeni.
Domnul zilnic ne încojoară cu peisaje minunate. Ca un artist, pictează pentru ca să ne încânte ochiul. " Ne putem imagina că Dumnezeu îi spune în fiecare dimineaţă "Mai fă o dată!" soarelui; şi la fel, în fiecare seară, "Mai fă o dată" lunii." (G.K. Chesterton)
"Sa te bucuri in necaz"
M-am tot gândit la însemnătatea acestor vorbe pe care le-am auzit în urmă cu aproximativ un an de zile: "Să te bucuri în necaz!"
Mai mult ca niciodată, atunci când trec prin necaz, nu reuşesc să văd lucrurile bune din viaţă, şi îmi este greu să mă bucur.
Cand am auzit aceste cuvinte, am aflat despre viaţa unei femei care şi-a dorit atât de mult un copilaş, încât l-a făcut din flori. După câţiva ani s-a îmbolnăvit, iar copilul a fost nevoit să-şi îngrijească mama. Nu îmi mai amintesc toate detaliile, dar ştiu că au avut o viaţă plină de necazuri. Autorul relata întâmplările într-un mod obiectiv, fără a spune ceva vis-a-vis de ceea ce simţeau. Mă întrebam unde era bucuria.
Bucuria, poate că nu era afişată, dar era acolo.
Bucuria pe care o femeie o are - aceea de a fi mamă. Indiferent de greutăţi se sacrifică, şi îşi iubeşte copilul.
Şi în cazul copilului exista bucuria că este dorit şi iubit.
Această dorinţă de a fi iubiţi, Dumnezeu a pus-o în noi, şi El poate să o satisfacă. El ne iubeşte mult mai mult decât ne dorim noi, sau ne putem închipui.
Aceasta este bucuria care nu poate fi umbrită de nici un necaz, pentru că nu depinde de situaţie, ci de Dumnezeu! Absenţa binelui, absenţa căldurii, a luminii soarelui, nu determină în nici un fel bucuria atâta timp cât Dumnezeu există şi ne iubeşte!
Mai mult ca niciodată, atunci când trec prin necaz, nu reuşesc să văd lucrurile bune din viaţă, şi îmi este greu să mă bucur.
Cand am auzit aceste cuvinte, am aflat despre viaţa unei femei care şi-a dorit atât de mult un copilaş, încât l-a făcut din flori. După câţiva ani s-a îmbolnăvit, iar copilul a fost nevoit să-şi îngrijească mama. Nu îmi mai amintesc toate detaliile, dar ştiu că au avut o viaţă plină de necazuri. Autorul relata întâmplările într-un mod obiectiv, fără a spune ceva vis-a-vis de ceea ce simţeau. Mă întrebam unde era bucuria.
Bucuria, poate că nu era afişată, dar era acolo.
Bucuria pe care o femeie o are - aceea de a fi mamă. Indiferent de greutăţi se sacrifică, şi îşi iubeşte copilul.
Şi în cazul copilului exista bucuria că este dorit şi iubit.
Această dorinţă de a fi iubiţi, Dumnezeu a pus-o în noi, şi El poate să o satisfacă. El ne iubeşte mult mai mult decât ne dorim noi, sau ne putem închipui.
Aceasta este bucuria care nu poate fi umbrită de nici un necaz, pentru că nu depinde de situaţie, ci de Dumnezeu! Absenţa binelui, absenţa căldurii, a luminii soarelui, nu determină în nici un fel bucuria atâta timp cât Dumnezeu există şi ne iubeşte!
Un cantec al celui suferind...
Dacă m-ai fi întrebat acum câteva luni cum văd viaţa ţi-aş fi spus că e uşoară atunci când stai lângă Domnul, când nu încerci să faci tu ceva şi ai credinţă, sau când laşi Duhul Sfânt să te călăuzească şi nu te bazezi pe sentimente. Asta pentru că eu doream să o văd aşa.
Dar nu este aşa.
Iov spune că „omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri. Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.” (cap. 14: 1,2)
„Pentru că omul este născut să sufere, aşa cum scânteia este născută să zboare”. (cap. 5, versetul 7)
Petru spune că vom suferi (1 Petru 5: 10) şi că suntem întristaţi prin felurite încercări (1 Petru 1: 6).
Petru are câteva lucruri să ne spună:
1. Necazul nu durează. Va veni ziua când se va sfârşi şi este important să ai această perspectivă în viaţa creştină. Încetezi să trăieşti pentru moment, începi să trăieşti pentru eternitate. Când cel mai rău necaz vine, ştii că viaţa nu va fi mereu astfel iar aceasta te întăreşte şi te încurajează. El a spus: „suferinţa noastră uşoară, care este doar pentru o clipă...”. El a numit această viaţă o „clipă”; Aşa că, te rog să înţelegi, în mijlocul necazurilor tale, necazurile nu vor dura.
2. Necazurile servesc unui scop.
- necazul te smereşte;
- necazul te îndepărtează de lucrurile lumeşti;
Când se întâmplă un necaz, el te aduce pe genunchi şi te îndepărtează de la lumescul de care ai devenit ataşat. Te ajută să priveşti spre cer, îţi descoperă ceea ce iubeşti cu adevărat. Şi când te linişteşti în necazurile tale, devii capabil să-i ajuţi pe alţii care sunt în necaz.
- necazul este folosit de Dumnezeu pentru a ne purifica de păcatul nostru;
- necazul este folosit de Dumnezeu pentru a dezvolta un caracter răbdător, o
3. Necazul aduce durere. Aceste încercări şi necazuri de care ne lovim în viaţă produc durere psihică, suferinţe mentale grele, nelinişte. Cred că adesea, durerea ne clarifică lecţia când alte lucruri nu o fac. Dacă altceva nu o face, durerea te face să gândeşti, te obligă să-ţi pui întrebări. Durerea are un rol important în a te schimba. Şi nu există nici un comentariu care să clarifice Biblia mai bine decât boala şi durerea. Eşti condus către Biblie într-o stare a minţii si inimii, în durerea ta, pe care altfel nu o ai.
Motivul blogging-ului
Nu sunt adepta blogurilor, ci a traditionalelor jurnale scrise si tinute departe de privirile celorlalti. Cred ca in jurnal, in comparatie cu blogul, esti mult mai sincer -scrii cele mai ascunse ganduri - si mai subiectiv.
Motivul pentru care am decis sa scriu un weblog este pentru ca Domnul a pus in mine abilitatea de a ma exprima cel mai bine in scris, si ma rog ca El sa se foloseasca de aceasta pentru a ajunge la inimile celor care sunt in cautarea personalitatii lor, a identitatii, a scopului pentru care sunt aici, in aceasta lume.
C.S.Lewis spunea: “Când mă întorc la Hristos, când mă predau pe mine însumi personalităţii Lui, atunci încep pentru prima dată să am cu adevărat propria-mi personalitate.”
In momentul in care ne apropiem de Dumnezeu avem o personalitate. El stie pentru ce am fost creati si El ne cunoaste cel mai bine, mai bine chiar si decat noi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)