M-am tot gândit la însemnătatea acestor vorbe pe care le-am auzit în urmă cu aproximativ un an de zile: "Să te bucuri în necaz!"
Mai mult ca niciodată, atunci când trec prin necaz, nu reuşesc să văd lucrurile bune din viaţă, şi îmi este greu să mă bucur.
Cand am auzit aceste cuvinte, am aflat despre viaţa unei femei care şi-a dorit atât de mult un copilaş, încât l-a făcut din flori. După câţiva ani s-a îmbolnăvit, iar copilul a fost nevoit să-şi îngrijească mama. Nu îmi mai amintesc toate detaliile, dar ştiu că au avut o viaţă plină de necazuri. Autorul relata întâmplările într-un mod obiectiv, fără a spune ceva vis-a-vis de ceea ce simţeau. Mă întrebam unde era bucuria.
Bucuria, poate că nu era afişată, dar era acolo.
Bucuria pe care o femeie o are - aceea de a fi mamă. Indiferent de greutăţi se sacrifică, şi îşi iubeşte copilul.
Şi în cazul copilului exista bucuria că este dorit şi iubit.
Această dorinţă de a fi iubiţi, Dumnezeu a pus-o în noi, şi El poate să o satisfacă. El ne iubeşte mult mai mult decât ne dorim noi, sau ne putem închipui.
Aceasta este bucuria care nu poate fi umbrită de nici un necaz, pentru că nu depinde de situaţie, ci de Dumnezeu! Absenţa binelui, absenţa căldurii, a luminii soarelui, nu determină în nici un fel bucuria atâta timp cât Dumnezeu există şi ne iubeşte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu