Din cufarul cu amintiri
Printre hartiile depozitate in cameara am gasit o pagina rupta dintr-o agenda, pe care am pastrat-o de-a lungul anilor. Pe ea doua profesoare au astenut cele mai sincere ganduri si dorinte, la sfarsitul clasei a VIII-a.
Am sa redau ceea ce mi-a scris a doua profesoara, in speranta ca va fi si pentru voi o incurajare asa cum a fost pentru mine.
”Cand in poarta vietii tale bate
Mai staruitor durerea iar
Cand nadejdea-nfranta abia se mai zbate
Sub povara chinului amar,
Fata ta ridica si priveste
Mai staruitor privirea-n SUS
Printre nori sa vezi cum straluceste
Soarele izbavitor ISUS.”
Este o strofa dintr-un cantec. Imi amintesc si acum bucuria pe care au produs-o aceste versuri, bucuria de a auzi despre Domnul Isus. Pe vremea aceea nu mergeam la biserica insa Dumnezeu lucra la inima mea si eram constienta de prezenta Lui. Acum aud zilnic versete din Biblie, si ganduri frumoase, insa atunci aceste cuvinte au fost ca o cana de apa rece intr-o zi calduroasa.
Recitind aceste versuri, acum dupa ce viata mi-a aratat si durerea si greutatile ei, le inteleg mai bine. Am vazut cum lucreaza Dumnezeu, am simtit mangaierea si purtarea Lui de grija in cele mai grele momente.
El straluceste!
”Megafonul”
De curând m-am
gândit la o poezie în care m-am văzut pe mine cerându-I Domnului socoteală, și
spunându-i:
”S-aștept?... ce să aștept? De ce? Stăteam înfrânt
și rătăcit..Oare e mâna Ta prea scurtă? Urechea Ta n-a auzit?”
și răspunsul a venit:
”Aș fi putut să clatin munții, să-ntunec soarele pe cer..
Aș fi putut s-aprind văzduhul; să-i înviez pe cei ce pier!
Dacă ți-aș arăta într-una ce să alegi să-ți fie bine
Tu ai avea răspuns la toate... dar nu M-ai întâlni pe Mine!”.
Din păcate nu este
cum ne dorim, și chiar și cei care nu se gândesc la veșnicie, știu că viața
este grea, și în strădania lor încearcă să construiască ”un pământ nou”; se
gândesc ce pot face ca să le fie bine, o carieră, își strâng avuții, și se
rezumă doar la aici și acum. Credincioșii își ridică privirile și-și dezlipesc
inima de aceste lucruri trecătoare, și se gândesc la lucrurile de dincolo. Își
dau seama că cel mai real și important este Dumnezeu.
”Dumnezeu ne șoptește în plăcerile noastre, ne vorbește în conștiință, dar strigă în dureri! Durerea este megafonul cu care trezește o lume surdă.”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)