” Semnătura lui Isus, Crucea, este expresia ultimă a dragostei lui Dumnezeu pentru lume. Biserica este una a lui Hristos crucificat și înviat din morți doar atunci când poartă întipărită pecetea Lui; doar atunci când este orientată către exterior și străbate alături de El drumul Crucii.

Fidelitatea față de Cuvânt ne conduce pe calea așa-numitei mobilități descendente în mijlocul unei lumi mobile ascendent. Ne vom găsi nu pe drumul puterii, ci pe cel al neputinței; nu pe drumul succesului, ci pe cel al slujirii; nu pe drumul larg al gloriei și popularității, ci pe acela îngust al batjocurei și respingerii.
A fi creștin înseamnă a fi asemeni lui Hristos. Trebuie, într-un fel, să ne pierdem viața pentru a o afla. Creștinimul nu îl propovăduiește, doar pe Dumnezeu răstignit, ci, de asemenea, pe oamenii răstigniți. <<În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!>> (Galateni 6: 14) Nu sunt un discipol al lui Isus dacă trăiesc alături de El doar în Betleem și Nazaret, dar nu și în Ghetsimani și pe Golgota.

Semnătura lui Hristos - Brennan Manning

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu