Devenind Andreea, așa cum Dumnezeu deja mă vede.

Chiar dacă eu nu văd, vreau să devin așa cum Dumnezeu mă vrea.

Unii spun că în spate ai o piatră prețioasă, pe care tu nu o poți vedea, în schimb ceilalți, da. Eu cred că este în mine, și chiar dacă unii nu o văd, și nici eu, știu că este acolo, este Hristos în mine.

Mult timp am căutat să am modele, să copiez pe alții, să nu ies din tipar, nu îndrăzneam să spun nimic neobișnuit, (și de cele mai multe ori nu spuneam nimic de teamă să nu spun ceva greșit, ceva care să nu fie pe placul celorlalți), și astfel îi citam pe alții, însă nu-mi formam o gândire a mea proprie, nu îndrăzneam să gândesc mai departe, să dărâm barierele obișnuitului... să îndrăznesc să inventez eu ceva, să descopăr ceva nou, de teama de a nu fi ridiculizată, respinsă, pentru că părerile lor nu vor coincide cu ale mele.

”De ce trebuie să fii ca ceilalți?” - a fost o întrebare care a persistat mult timp în mintea mea.

Dumnezeu m-a creat într-un mod diferit, pe mine, și  pe tine drag cititor. Suntem făpturi minunate de care El se bucură. ”Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!”

”Chiar și în literatură sau artă, nimeni care se preocupă de originalitate nu va fi vreodată original, pe când, dacă încerci, pur și simplu, să spui adevărul (fără să îți pese nici cât negru sub unghie cât de des a mai fost spus până acum), în nouă cazuri din zece, vei deveni original fără măcar să-ți dai seama.” (C.S.Lewis)

Încă am temeri... 

                            .... dar cred că Dumnezeu își va duce la bun sfârșit lucrarea în mine.